luni, 21 noiembrie 2011

Supă din pastă de roşii

Lizuca e cam mofturoasă.
Nu agreează ceapa în supă,  nici celelalte legume, de pătrunjel verde şi de mărar, nici să nu audă ! Nu e uşor să-i faci pe plac !
Să gătesti pentru ea o supă, ei bine, asta e o adevărată performanţă culinară.
Dar supa aceasta, da, i-a plăcut !  Şi mie, de altfel:



o ceapă mică
un patrunjel
un morcov
o tulpină de ţelină
2 cutii mici de pastă de roşii
2 linguri de germeni de ovăz
linguriţă de ulei
o nucă de unt
2 linguriţe de zahăr praf
o linguriţă de pesto alla genovese
Pentru găluşte:
un ou
2 linguri de făină
sare, piper
Am curăţat ceapa şi am tăiat-o mărunt, am călit-o  într-o lingură de ulei cu un pic de apă. Când s-a înmuiat, am pus  cam 1,5 l de apă şi am adăugat, întregi, morcovul, patrunjelul şi ţelina.  Am lăsat sa fiarbă încet,  până s-au înmuiat legumele. Într-un alt vas, am caramelizat zahărul praf cu  nuca de unt şi, când s-a topit zahărul, l-am stins cu zeamă strecurată de legume, amestecată în prealabil cu pasta de roşii, unde risipisem germenii de ovăz. Aceşti germeni, foarte nutritivi de altfel, au, în plus, rolul de a îngroşa puţin supa.  Am vrut să evit folosirea rântaşului. Am lăsat-o să mai dea vreo două clocote, am adăugat o linguriţă de pesto şi am fiert, apoi, în supă, găluştele de făină.

Un comentariu :

  1. Supă de roşii… o reţetă ingenioasă! Nici mie nu-mi place să văd ceapa fiartă plutind în farfurie...
    Dar, dincolo de acest amănunt, supa de roşii, în sine, a trezit vechi şi dragi amintiri din copilărie, sentimente calde de ambianţă familială: bucătăria, mirosul înţepător al bulionului, aroma ţelinei, imaginea găluştelor mici şi aurii, bunica. Supa de roşii nu se potriveşte decât acolo, cu acele locuri, cu acele timpuri, când ştiam că, în fiecare miercuri, mă vor întâmpina, la venirea de la şcoală, aburul intim, acrişor-dulce, al casei liniştite, tacâmurile aşezate cuviincios pe faţa de masă cu carouri, supa de roşii şi budinca de orez ce completa, invariabil, meniul.
    Supa de roşii cu găluşte - ordine şi tihnă, farmecul previzibilului, surpriza pe care acesta, adesea, o poate isca.
    Oli

    RăspundețiȘtergere