luni, 28 noiembrie 2011

Sote de dovlecei à la Ionela


Am reteţa de la mama unei vechi prietene, o femeie fină, drăguţă şi veselă care, din păcate, nu mai este de mult printre noi. Ea ne-a pregătit, într-o seară, nouă, fetiţe de 13-14 ani,  acest sote, după o reţetă adusă din Italia. Uite că am ţinut-o minte !

Pentru 4 porţii:

- 3-4 dovlecei, în funcţie de numărul de de persoane
- o linguriţă de unt
- sare, piper, după gust
- opţional - parmezan, sau alt tip de caşcaval

Alegem dovlecei fragezi şi tineri, pe care îi curăţăm şi îi tăiem cubuleţe.

Într-o tigaie antiadezivă topim untul şi adăugăm dovleceii, lăsându-i să se înmoaie şi mestecând din timp în timp. Sunt gata când sucul a scăzut complet şi unii încep să prindă uşor culoare, fără să se prăjească.

Adăugăm sare, piper, un pic de mărar şi, eventual, o linguriţă de parmezan proaspăt ras.

Dacă avem şi un şniţel natur de viţel....e perfect !!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu