Iata cum s-a intimplat.
Eu nu gatesc in fiecare zi si, deci, deseori, cand vin acasa, mi-e foame si improvizez ceva, care sa mearga repede.
Si depinde, desigur, de ce am prin frigider...
Am avut: niste ceapa, niste praz, ardei, rosii , oua si o cutie de branza cu verdeturi.
Am facut o papara, in care ouale nu au jucat rolul esential.
Bunicului meu ii placea la nebunie papara, pe care el o numea gaigana, si o facea adesea, din multe oua, in multe variante, fie cu ceapa, fie cu ardei. Aproape in fiecare seara spunea: Dana, hai sa facem o gaigana, asa, de parca de mult nu mai mancasem...
Ardeiul, prin prajire, ca si ceapa, de altfel, capata plus de dulceata. Combinat cu ouale: delicios!
Bunicul meu era un mancacios, si spun asta cu tot dragul... si cu toata nostalgia!
Sa vedeti cum am procedat -pentru o portie, e drept, cam maricica:
- o ceapa mica
- 2 ardei-unul galben, unul rosu
- o bucata de praz-partea cea alba
- 2 rosii
- sare, piper proaspat macinat
- o lingurita de ulei ( pentru ca, desi mancaciosi, nu uitam de silueta !)
- 2 oua
- o lingura de branza cu verdeturi
Am curatat zarzavaturile (ceapa, prazul si ardeiul) , le-am taiat feliute si le-am lasat sa se caleasca intr-o tigaie antiadeziva unsa cu putin ulei. Am adaugat rosiile si, fara sa astept prea mult, pentru ca rosiile sa ramana mai dergaba crude, am pus ouale batute. Cat de mult sa se prajeasca ouale, este gustul fiecaruia, mie nu imi place sa fie prea uscate...In mijloc am asezat un clecks de brinza. Gata !!!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu