duminică, 20 noiembrie 2011

Rulada de viţel cu şuncă de Parma şi legume de sezon



Am vrut, de fapt, să prepar Saltimbocca, dar n-am găsit salvie. Drept care am schimbat niţel procedurile. Să vedem dacă vă pot convinge. 

Pentru 3 portii:

•    3 felii subţiri de carne de viţel din pulpă
•    3 felii de şuncă de Parma, sau din altă şuncă, crudă ori afumată
•    3 linguriţe  de Pesto (se poate înlocui cu muştar)
•    2 roşii
•    1 ceapă roşie
•    un dovlecel. Eu am găsit nişte dovlecei rotunzi, foarte arătoşi !
•    2-3 cartofi
•    1/2 varză roşie
•    1-2 linguri de ulei de măsline
•    oregano uscat
•    2-3 căţei de usturoi
•    100 ml zeamă de zarzavat
•    100 ml vin roşu
•    o bucăţică de unt cât o nucă
•   
Sniţelele de viţel de bat puţin învelite în folie şi se ung cu pesto alla genovese sau, în absenţa acestuia, cu muştar. Deasupra punem o  felie de şuncă, rulăm carnea, o prindem cu o scobitoare, să nu se desfacă, după care  rumenim şniţelele pe toate părţile, într-o linguriţă  de ulei de măsline, şi le păstrăm la cald.
1/2 varză se fierbe câteva clocote în apă fierbinte, la fel şi dovlecelul felii (mai grosuţe). Separat, se fierb cartofii în coajă. Dovleceii se scurg, varza se taie felii şi se pune totul  într-o  tavă  termorezistentă, alături de roşii felii, de cartofii curăţaţi şi tăiaţi în jumătăţi, de ceapa taiată in două, sau cum doriţi, alături de 2-3 căţei de usturoi. Se presară cu oregano, se stropeşte cu ulei de măsline şi se dă 15 minute la cuptor, la 170 de grade.
Adaugăm ruladele de carne, reducem temperatura şi mai lăsăm în cuptor 10 minute. Ruladele trebuie se fie pătrunse, dar să rămâna fragede.
 În tigaia în care am prăjit carnea, turnăm 100 ml de vin şi 100 ml de supă de legume - (se poate şi din cubuleţ Maggi) şi lăsăm să scadă la jumătate. Sosul acesta îl legăm cu unt şi îl servim la carne.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu