Elegie pentru tocana de cartofi !

Dragii mei! V-aş propune un chestionar. Cine a mâncat, în ultimele trei luni, o tocană de cartofi? Cu cârnaţi sau fără cârnaţi? Pentru că, cred eu, tocanei de cartofi i se face o mare nedreptate .
A fost alungată din bucătăriile noastre, ea, care a rezistat la două războaie mondiale, la penuria epocii de aur şi ne-a scos cu bravură din multe încurcături. Vă amintiţi? Cu două zile înainte de salariu, deschidem frigiderul...mai nimica. Eventual o bucată uscată de cârnaţi...Dar o ceapă şi trei-patru cartofi tot mai găsim! Şi atunci, ce să vezi, din cele trei ingrediente iese o nemaipomenită tocană de cartofi, cu zeama ei roşiatică şi gustoasă, în care, la o adică, putem zdrobi cartofii... şi chiar îi zdrobim...
Tocana de cartofi, pe care, de la mic la mare, o mănâncă toată lumea, mai ales cu murături asortate, ori însoţită de o salată de varză acră, sau de castraveţi  muraţi, cum, vă întreb eu, s-o dăm uitării ? 
Cum să lăsăm, acuma, când bucătăriile noastre sunt invadate de preparate cosmopolite, de la risotto la  cupcakes şi la raţă à la Peking, să fie abandonată tocmai tocana de cartofi ! Mai ales că ne paşte criza!

De aceea, după tot felul de finesuri postate, vă reamintesc:

1 kg cartofi
1-2 cepe
2-3 linguri de ulei
o roşie, dacă avem
4-5 crenvurşti sau ceva cârnăciori
(Ştie cineva etimologia acestui neaoş cuvânt românesc, crenvurşt? Kren – îi spun austriecii hreanului, iar Wurst, se cunoaşte, înseamnă cârnaţ. Doar şi noi mâncăm aceşti delicioşi cârnăciori, când cu muştar, când cu hrean...)
o linguriţă de boia
o linguriţă de măghiran
o jumătate de linguriţă de seminţe de chimion

Curăţăm cartofii şi ceapa, cartofii îi tăiem felii pe lungime, sau cel puţin aşa proceda bunica mea, ceapa o tocăm mărunt şi o aşezăm să se înmoaie în 2-3 linguri de ulei. Adăugăm cartofii, linguriţa de boia, poate chiar să fie mai multişor..., roşia decojită şi tăiată mărunt, amestecăm de două, trei ori şi stingem cu apă. Apa trebuie să acopere bine cartofii, încât să avem la sfârşit destulă zeamă.
Lăsăm să fiarbă încet şi, când e aproape gata, adăugăm cârnaţii, respectiv crenvurştii,  sărăm şi presărăm mirodeniile. La capitolul acesta, am făcut o mică inovaţie. Pentru că nu întotdeauna am chimion praf, şi nu-mi place să-mi scârţâie între dinţi seminţele de chimion, le pun pe acestea, împreună cu frunzele uscate de măghiran, într-o strecurătoare de ceai, de preferinţă sferică, plasată în cratiţă, şi las să infuzeze mirodeniile în zeama cartofilor. Nu vi se pare genial ?
Şi, dacă vreţi să ridicaţi fidela noastră tocană de cartofi la rang de mâncare rafinată..., oferiţi-i, la urmă, 3-4 picături de ulei din sâmburi de dovleac. Va întineri!  Va deveni de nerecunoscut!