Spaghetti cu creveţi şi anghinare

Nu ştiu dacă vouă vă spune ceva anghinarea, mie, până nu de mult, mi-a fost necunoscută. Acum pot să cumpăr această legumă, mult iubită în sudul Europei, în piaţă, proaspătă sau în forma ei conservată.

Faţă de plantele proaspete am oarecare rezervă, pe care, de dragul vostru, o voi depăşi cândva: nu prea ştiu exact cum se curăţă! Ştiu doar că ceea ce se foloseşte este inima acestui boboc, capătul  tijei pe care se inserează inflorescenţa. Acesta "inimă" are consistenţa guliei, iar fiartă, este delicioasă. Uşor amăruie, se potriveşte fie cu paste, fie în salată. Italienii folosesc des anghinarea, nu se sperie de procedeul de curăţat, şi găsim, în bucătăria italienească sau în cea din sudul Franţei, nenumărate reţete.

Reţeta pe care doresc să v-o prezit azi  mai are o caracteristică. Şi anume, un aport caloric destul de redus. Se potriveşte pentru, să zicem aşa, o dietă.  Ori pentru un mod de alimentaţie sărac în calorii. Întrucât sunteţi prietenii mei,     vă deconspir un secret: aş cam vrea să… slăbesc!  Fac eforturi chiar, şi… mai slăbesc, mai recidivez...aşa cum se întâmplă ...

Acum, însă, nu mai merge! Câteva kilograme bune trebuie să dispară, până în toamnă, când, ei da, voi fi soacră mare! Voi fi, dacă Dumnezeu vrea, imortalizată, alături de copiii mei, în fotografiile de rigoare...voi dori să îmbrac o rochie elegantă...deci trebuie să mă pun pe treabă! Spre norocul meu, vine anotimpul frumos, mă pot deplasa cu bicicleta, pot face excursii lungi la malul Isarei şi pot mânca multe verdeţuri....despre succese şi insuccese vă voi mai povesti...

Dar,  vorba lungă, sărăcia omului!

Salam de biscuiţi

În vremea când podelele prăvăliilor de la marginea oraşelor şi de la ţară, aşa-zisele magazine universale, care, după război,  în primii ani ai "puterii populare", au înlocuit băcăniile, erau unse cu motorină, se găseau, în aceste magazine, nişte biscuiţi simpli, la kilogram, care erau ambalaţi într-o pungă de hârtie cafenie triunghiulară, şi care, împreună cu marmelada mixtă, în cutii de lemn negeluit, şi cu bomboanele de "mătase", de culoare roz,  ce se topeau şi se lipeau între ele, reprezentau delicatesele acelor vremi, primii  ani ai copilăriei mele. Cumpăram acei biscuiţi cu bunica mea şi îi mâncam lângă ceai...şi asta a consituit aproape exclusiv dejunul  şi cina bunicii mele, atât cât pot eu să îmi aduc  aminte. Biscuiţii preluau ceva din mirosul păcurii şi asta îi facea " inegalabili".  Iar din ei ieşea cel mai grozav salam de biscuiţi!

Tot în acele vremi, când o distanţă de 300-400 de km era complicat de parcurs, cealalată bunica a mea, Omi, ne trimitea, de Crăciun, de la Târgu Mureş,  această prăjitură, care rezista la nesiguranţa şi întârzierile poştei, şi care avea exact consistenţa şi textura potrivită, cu petele albicioase alternând cu masa ciocolatie. Şi noi tăiam din acel salam dulce, întărit de frigul iernii şi de câteva zile de transport, felii  subţiri, să ţină cât mai mult... De atunci au trecut prin mâna mea multe reţete, la fiecare am avut ceva de obiectat...căci gustul copilăriei nu a mai putut fi reprodus. Până de curând, când micuţa şi noua mea prietenă Andrea, mămica adoptivă a lui Johnny, ştiţi, motanul meu, mi-a trimis o bucată din această prăjitură, făcută după, zice ea, reţeta lui mami. Ei bine,  trebuie să îi mulţumim Viochiţei, mama Andreei, acesta e gustul căutat !

Tartă suedeză cu afine

Sunt convinsă că țineți minte tarta cu gorgonzola, pere și merișoare a Mihaelei, este una din reteţele de mare succes pe blog. De aceea,  m-am bucurat nespus  când Mihaela mi-a trimis o nouă reţetă, pe care o pot încadra in rubrica
 "În vizită la Gușuliță " . Aș fi încântată dacă și voi, vizitatori și prieteni  ai lui Gușuliță și ai mei,  m-ați onora trimițându-mi una din creaţiile voastre culinare, pe adresa gusulita @gmail.com. Mai ales dacă ar fi una din reţetele prezentate de noi și care a întrunit  sufragiile voastre. 
Dar acum să ne întoarcem la această tartă suedeză cu făină de secară și afine, de altfel foarte economică, bogată  în fibre (datorită făinii de secară) și în fier si alte valoroase microelemente, date de afine !

Piept de pui si ficat in fojetaj

Una din distracțiile noastre preferate, în acele, din păcate puține zile, când suntem împreună, eu și Arjana, este să răsfoim reviste culinare. De multe ori, eu le strâng cu grijă, în așteptarea momentului în care le citim împreună, le comentăm și Arjana le notează, pentru a le încerca...odată, cândva. 
Această rețetă este un astfel de exemplu. Sursa e o revistă,"Cuisine actuelle", la care m-am şi abonat, fiindcă îmi plac rețetele franţțuzeşti! Poate de acum încolo vă vor plăcea și vouă ! 

Tort cu visine

Vă recomand acest tort arătos și deloc complicat. M-am inspirat din blogul de mare succes al 

Mihaelei, " Dulciuri fel de fel" . Mulțumesc, dragă Mihaela, pentru rețetă.

Este un tort foarte potrivit la o aniversare în familie sau în duminica Paștilor!

Sparanghel à la belgique

A apărut sparanghelul! 

Mie personal imi place fiert și cu unt topit. 

Iată cu se mănâncă în Belgia : 

Mousse au chocolat blanc

Pentru 4 porţii:

50g ciocolată albă

200 ml de smântână pentru frișcă

1 galbenuș de ou

Ciocolata se topeşte foarte încet într-un vas pe aburi (deasupra unei oale în care fierbe apa), amesecând continuu. 

Ciocolata nu trebuie să fie fierbinte, nici măcar caldă, dar cremoasă. Separat, se bate frişca şi se 

amesecă, cu grijă,  cu galbenușul. Se toarnă apoi încet peste ciocolata topită, amestecând, domol, cu lingura.

Se toarnă în cupe de sticlă, se ornează cu capșuni, sau cu alte fructe de pădure și se pune la rece, pentru cel puțin 3 ore. 

Cupcakes cu ciocolată și caramel

 Cred că veți împărtăși entuziasmul meu pentru această rețetă. Este o combinație rafinată de ciocolată, cu un procent ridicat de cacao, și  caramel. 

  Acestă  cremă  ganache, care este foarte potrivită pentru decorarea  prajituricilor numite "cupcake",  la care se respectă proporția de 1:2 ciocolată- frișcă,  se pare că, a fost, cum se îmtâmplă deseori, inventată din greșeala. Ea fost prima dată folosită în anul 1850 în cofetăria Siraudin din Paris. Numele este dat de un ucenic patiser care  a turnat din greșeală lapte fierbinte peste ciocolată, iar maistrul lui l-a numit " ganache" adica neghiob sau măgar. Dar pentru că amestecul a putut fi folosit, i-a rămas acest nume care uneori se foloseste și sub forma " canache " 

Ton la gratar cu pure de cartofi și spanac

O vizită la prieteni dragi și un meniu pe cinste

Un sfârsit de saptămână petrecut în afara casei, în vizită sau în excursie, este cât se poate de reconfortant. Ca o vacanță. Cu toate acestea, rar ne dăm duși...din comoditate, din motive financiare, dincauza rutinei, care, știți și 

voi, ne omoară...De data asta, la invitația Mioarei, ne-am încumetat, eu şi Gabriela, să facem acest drum,de la München la Bruxelles.

Nu e ușor, 800 de kilometri. Am traversat Germania din sud-est spre nord-vest și am constatat că locuim, poate, într-unul dintre cele mai frumoase colțuri....pentru că  Germania, în mijlocul ei, este, cel puțin văzută de pe autostradă, destul de monotonă.

Dar nu despre drum am vrut să vă povestesc, ci despre cina pe care am luat-o împreună, pregătită de Mioara și Nuțu, dragii mei prieteni...de o viață.

Prietene de o viață... La asta mă gândeam, în timp ce priveam mâinile harnice ala Mioarei trebăluind 
 bucătărie...Câţi ani sunt, oare, de atunci, de când am văzut aceste mâini, prima oară,ştergând
aragazul, înfășând un copil, învelind, cu pricepere, caiete sau scriind, cu un scris ordonat, etichete pe învelitorile din hârtie albastră ? Le urmăream,  cu mirare de copil răsfățat, căci ne aflam amândouă la 12-13 ani, dar Mioara avea deja răspunderi în casa părinților, făcea curat, avea grijă de fratele ei și prelua, cu naturalețe și umor, acele indatoriri, care mie nu îmi plăceau...să îmi țin ordine în lucrurile de școală.

Mulți ani, mă gândeam cu emoție, în timp ce aceleași mâini curățau sparanghelul, făceau salata, marinau carnea...

A fost  un meniu pe cinste, despre care vă voi povesti.

Gogoşi 2

V-am propus, cu câtva timp în urmă, o reţetă de gogoși sau, cum spunem noi, pancove, umplute cu gem. De data asta, doresc să vă conving să încercați această rețetă, simplă și foarte gustoasă. 
Eu am folosit pentru prepararea aluatului automatul de pâine, de care sunt foarte încântată şi la care recurg de fiecare dată când am de frământat o cocă. Dacă nu aveți automat de pâine,  puteți, desigur, să lucrați aluatul cu mâna.

Şcoala de gătit Alfons Schubeck

Cum să încep oare această poveste? Poate cu faptul că, din experiența de viață adunată în 60 de ani...am convingerea că există  lucruri predestinate. Și ca ele  se leagă în mod ciudat, formează un întreg și,  peste ani, descoperi sensuri care în tinerețe ți-au rămas ascunse...

Ştiti că locuiesc  la München, orașul în care, credeam eu, am ajuns din întâmplare...Dar poate că nu e chiar așa.

Prima mea amintire despre acest oraș este, la începutul anilor '80, un serial polițist la televizor. Nimic spectaculos. Doar că atmosfera,  felul în care vorbeau oamenii, felul în care se salutau, totul mi-a fost foarte simpatic. Ce oraş fermecător, mi -am zis atunci...

Tot un astfel de "backflash" este momenul când am primit cadou o carte ilustrată de bucate, prima carte de  bucate  ilustrată pe care o vedeam, cu poze frumoase, din care îţi zâmbeau preparate îmbietoare, și nu trebuia decât  să îţi folosești fantezia ca să îți inchipui cum arată ceea ce e descris a fi bun...Cartea era a unui bucătar bavarez, Alfons Schubeck, bucate bavareze...

Chec ieftin și bun

Nu sunt mare amatoare de checuri, dar,trebuie sa recunosc , te scot uneori din incurcătură. Și un chec pufos, cu un pic de ciocolată,  mi se pare un cadou potrivit penru o doamnă în vârstă, ca vecina mea căreia am dorit sa îi fac o bucurie. Vreau să mă apuc de treabă și hopa, constat  că nu am unt acasă iar magazinele sunt deja închise. Am căutat atunci pe net si am găsit aceasta simplă, ieftină și bună rețetă de chec cu ulei pe blogul Laurei Sava. Si pentru că mi-a plăcut așa de mult și fiind că am de fapt două vecine, am dublat cantitațile și am copt două bucați.

Pere fierte în vin

Acest desert, tipic francez, a apărut ca o necesitate de a folosi perele care, prin maturare în pom, îşi pierd calităţile, pulpa devine granuloasă şi se înmoaie foarte repede. Astfel încât, în secolul al XIX-lea, întâlnim deja o reţetă ce se cheamă "Compote de poires à la bonne femme", care stă la baza reţetei actuale, "poire à la beaujolaise".
Un desert care încheie, de multe ori, în Franţa, o masă copioasă.
.

Prăjitură mallorcheză cu migdale (gato de almendras)

 Copiii mei, şi nepoţelul meu se pregătesc să petreacă o săptămână pe insula migdalilor, Mallorca. La vremea aceasta acolo sunt temperaturi blânde şi cei peste opt milioane de migdali în floare! Vă închipuiţi ce minunăţie! De aceea, mare mi-a fost bucuria când am descoperit această reţetă, propusă de marele Witzigmann, despre care am mai vorbit. 

Am vrut să le fac o surpriză. Este o reţetă simplă şi foarte gustoasă. 

Somon cu cartofi prăjiti şi sos tartar

 O nouă reţetă a Mioarei, somon cu "frites" belgieni ! 

Supă cremă de cartofi

Mie îmi plac supa şi ciorba de cartofi în orice variantă, îmi plac toate soiurile de mâncăruri pe bază de cartofi şi sunt foarte bucuroasă că acest tubercul, care stă, între timp, la temelia hranei noastre zilnice, a fost adus din America.

 Ce ne făceam dacă oamenilor lui Columb nu le plăcea cartoful? 

 Am citit de curând că, mai în glumă, mai în serios, un celebru bucătar îşi datorează întreaga reputaţie  
piureului de cartofi. 

Supă cremă de ciuperci

Cel mai simplu mod de a prepara o supă cremă de ciuperci este să o cumperi la pungă. Amesteci cu apă, fierbi 5 minute, gata! 

 Dar nu apelăm la acest procedeu decât într-o situaţie extremă, când, spre exemplu, avem gripă sau ne pleacă avionul... 

Pentru că o supă cremă realizată de noi e mai sănătoasă, mai gustoasă, iar gătitul în sine ne face o imensă plăcere, nu-i aşa!? 

Şi priviţi ce simplu e: 

Ciolan bavarez de porc, pe varză

Pentru toată lumea care vizitează Bavaria, această binecuvântată ţară la poalele Alpilor, regat de la Napoleon încoace şi până la Bismark, tot ce poate oferi, spun eu, mai frumos Germania pe lângă Valea Rinului, a mânca un ciolan prăjit de porc, cu şoriciul crocant, însoţit de varză acră, aşa-numitul Schweinshaxn, într-una din berăriile vechi şi pline de farmec, sub umbra castanilor,  e la fel de important ca a vizită la castelul din poveşti al lui Ludwig al doilea, a face o plimbare cu vaporul pe Königssee  sau a bea o bere la Oktoberfest.

 Schweinhaxn, este, să zicem aşa, o specialitate locală, care a devenit emblema bucătăriei germane, şi o atracţie turistică!  Am mâncat de câteva ori, precum ziceam, la vreo berărie, această specialitate,  însă nu m-am încumetat să o prepar acasă. 

Risotto cu lapte de cocos şi creveţi mari

În această lume globalizată, se amestecă oamenii, se amestecă diferitele culturi şi bucătăria tradiţională, bazată pe produsele locale, capătă note noi, uneori exotice.
Aici avem un astfel de exemplu, în care reţeta clasică de risotto, realizată, de obicei, cu supă clară de zarzavat şi vin, primeşte o notă exotică prin laptele de cocos.
Mioara, care ne prezintă această reţetă, spune că ei îi place să foloșească laptele de cocos şi ca înlocuitor al smântânii în diferite alte preparate. E de origine vegetală şi are mai puţine grăsimi, spune ea. Un argument greu de contestat.

Vă propunem să încercaţi acest risotto cu note exotice!