miercuri, 27 mai 2020

Grătar de vită cu fasole verde









La ultimele cumpărături mi-a făcut cu ochiul o felie de carne, frumos ambalată, cu toate 
amănuntele de proveniență menționate, o felie de vrăbioară, mai exact, în limbajul modern de bucătărie un rib-eye steak. 
După ce m-am documentat un pic privind modul de pregătire , nu am prea mai fript pe grătar sofisticatul rib-eye steak, m-am pus pe treaba. 
Am cugetat și asupra garniturei, pe care nu am vrut să o reduc la cartofi, vedeți, carne nobilă merită ceva mai acătări ...am conclusionat că fasolea verde ar fi pe măsură .

Deci azi gătim un grătar de vită, o felie de vrăbioară , marmorată , fragedă aromată așa incât nu necesită prea multe arome straine, eu m-am limitat la sare (ce e drept se rataciseră prin ea niște fulgi de trufe ) și piper . 
Am gătit doar pentru mine, deci am avut : 

  •  
  • 250 g de carne 
  • 300 g de fasole verde 
  • Sare 
  • Piper 
  • 2 căței de usturoi 
  • 50 g de unt 

Carnea am scos-o din frigider cam o oră, o oră și jumătate înainte de a o plasa pe grătarul electric.
Am spălat fasolea, am curățat-o, am tăiat-o în bucăți de 2-3 cm, eu am avut o fasole lată, verde, uzuală, cea care se găsește cel mai des pe aici. Dacă aveți alt soi , procedați cum credeți că e bine. Nu trebuie sfărâmată. Trebuie să fie plăcută la mâncat. Apoi am fiert-o în apă fierbinte, până s-a înmuiat, am clătit-o în apă rece ca să își păstreze culoarea și am scurs-o bine. 
Am încălzit, topit, untul într-o cratiță portivit de mare, am adăugat doi căței de usturoi zdrobiți șimapoi fasolea. Nu e necasar sa mai fiarbă . Doar atât cât usturoiul să se inmoaie un pic. 

Asta e momentul in care punem carnea pe grătar, de care o fi el. Eu am unul electric, cu programare pentru diferitele tipuri de carne, e foarte util când nu poți sau nu ai chef să pornești grătarul în curte. 
Grillul electric m-a anunțat că e suficient de fierbinte, am pus carnea, am închis capacul șî am așteptat  să ajungă la faza medium , așa imi place mie . După ce s-a făcut cum am vrut eu am sărat-o si pipărat-o. Mai mult nu a fost necesar. Zemos și incredibil de fraged, grătarul meu. 
A fost o cină delicioasă . 
Vă recomand și un vin roșu pe lângă pentru completarea deliciului, și, deși nu e o distracție prea ieftină merită să o savurari cu prieteni . Așa e viața frumoasă . 

Sezonul grătarelor

Vine vara.
Sezonul grătarelor
Din ce in ce mai des aud : Grill. Facem un grill. E un fel de neologism. Anglism . In spatele lui se ascunde traditia noastra a tuturor . Carne , frecată sau nu cu ierburi aromate, pusă sau nu la murat, dar in final aruncată pe o suprafața fiebinte, un gratar de fier, sau o plită, sau o bucată de piatră, oricum, ceva incins, care amintește de timpurile ancestrale când barbații veneau de la vânătoare și aruncau pe foc o halcă de carne din care apoi se infrupta tot tribul. Păstrând ordinea, bineînțeles, prima dată cei puternici, apoi femeile și copii. 
Timpurile s-au mai schimbat, slavă Domnului, dar gratarul sau grillul a ramas un apanaș masculin. Oricum ar fi gratarul ăla, cu cărbuni, cu gaz, electric, el e pregătit de bărbații casei. 
Dar de fapt eu am dorit aici sa vă vorbesc mai mult despre ce punem pe grătar, de felurile de carne pe care le pregătim , și eventual, acum, sau în episodul următor , de sugestii de salate , pe care , in cele mai multe case, le pregătesc doamnele. 
Cu ani în urmă grătarul era asimilat cu un preparat de carne de porc. Mici, cârnați, costiță , ceafă...de porc. Nici nu mi-ar fi trecut prin cap să folosesc altă carne, ca cea de pui, nici vorba de vită ...si nici aia nu mi-ar fi trecut prin cap să folosesc pește sau legume. 
Toate acestea au devenit acum de  la sine înțeles. Ba chiar se frig la grătar mai des astfel de produse...
O întreagă industrie se dezvoltă in jurul acestui obicei vechi și mult iubit. Nici nu dă bine iarba, si iese soarele,  și rafturile magazinelor debordează de produse pentru grătar. Sosuri salate , in raionul de măcelărie găsim carne gata preparată si aromatizată pentru cei care din comoditate sau din nestiință, nu prepară carnea ei înșiși. Și unde te duci, din toate curțile si grădinile, din colțuri de parc special amenajate, din margine de pădure, se ridică mirosul ademenitor al cărnii fripte.  

Despre mici si altele de-ale porcului nu am să vă spun acum nimic. Dar am gasit intr-o revistă o interesantă clasificare a diferitelor produse de carne de vită  folosite la gratar , cu denumirile lor, care se folosesc uzual în engleză , cred și de aceea pentru că aceste specialități trebuie  să vină din  California sau America  de Sud, cu crescătoriile lor mari de vite . Cine oare , in mod tradițional, în Europa,  și ar fi sacrificat vaca să o pună pe grătar ? 
Toti am auzit de filetsteak, rib-eye steak , flanksteak, t-bone steak, entrecote și rumpsteak. 
Nu stiu voi, dar eu des m-am intrebat de unde vin aceste denumiri, sau mai precis, din care parte a animalului vin aceste tipuri speciale de de carne? 

M-am bucurat sa aflu, si vă zic și vouă. În general deosebim vrăbioara , sau mșchiul  de-a lungul coloanei vertebrale, mușciulețul, pulpa și antricotul. La vrăbioară  sau beefsteak in funcție de nivelul la care tăiem carnea, cu sau fără os,deosebim mai multe denumiri : rib eye steak, rumpsteak, t bone steak , etc.






Iată câteva exemple : 
Filetsteak , sau  mușchiuleț, se află in partea posterioară , sub beefsteak ,  deasupra rinichilor . Este  foarte fraged, si nu  gras. Pentru grătar se unge cu un strat subțire de ulei ca să nu se lipească de suprafața fierbinte . O bucățică scumpă, folosită in multe preparate celebre, ca Chateaubriant sau Beef Wellington. 


T bone steak se gaseste în partea posterioară a coloanei vertebrale, se taie cu o secțiune de vertebră și conține o parte de cotlet și una de mușchiuleț.. Înainte  de a fi fript, se ține, recomandare de altfel generală , la temperatura camerei. Dupa ce este gata , îl lăsam un pic să se odihnească pentru a fi zemos și fraged. T bone steak este bine cunoscut si in bucataria italienească unde se fososeste la preparatul celebrului bistecca alla fiorentina . 

Antricotul, carnea intercostală, se recunoaște printr-un miez de grăsime care îi dă aromă și frăgezime . E foarte gustos dacă inainte de a-l folosi îl presărăm cu sare grobă și îl lăsăm astfel să se odihneasca 15-30 de minute 

Flanksteak , după cum îl zice numele, este carnea de pe burtă , cu o formă ovala și relativ 
ingustă , care după frigere este bine să fie tăiat în feliuțe de-a latul fibrelor musculare . Astfel ii vom putea degusta frăgezimea . 

Rumpsteak, din regiunea mediană a beefsteak-ului, are carnea slabă dar fragedă cu o margine de grăsime ceea ce în conferă o aromă sepcială .  Nu îndepărtați această margine grasă, nu veți regreta. 


duminică, 24 mai 2020

Supă de sparanghel verde

Sparanghelul verde este poate mai puțin nobil ca fratele lui alb, dar mult mai aromat și are marele avantaj de a fi si mai ieftin și mai ușor de găsit, oricum o perioadă mai lungă din an. Am impresia că anul acesta a fost chiar o recoltă bogată de sparanghel verde, îl gasim peste tot și in felul acesta ne inspiră la diferite rețete. E bun în salate, e bun în mancăruri cu multe legume în wok, e bun la cuptor, și e bun și în supă . 
Azi o supă de sparanghel verde, rețeta Arjanei .

  • Două snopuri de sparanghel verde
  • 50 g de unt  
  • 1,5 l de supă de legume 
  • O ceapă 
  • Un cățel de usturoi
  • 100 ml de smântână dulce 
  • Sare 
  • Piper 


La sparanghelul verde nu trebuie decât să îi tăiem cam 1-2 cm din partea bazală , cea eventual osoasă . Nu trebuie curățat. Îl spalam și îl taiem in bucăți de 2-3 cm.
In jumătate din cantitatea de unt calim ușor cât să se înmoaie ceapa și usturoiul. Adăugăm bucățile de sparanghel și mestecăm un pic pe foc. Totul fără să se prindă de fundul cratiței sau sa se inchidă la culoare.  Salvăm penteu decor 2-3 vârfuri de sparanghel .Adăugăm supa, pe care, de altfel o putem prepara și din concentrat bio de zarzavaturi. Produsele de ultimă oră din categoria asta, dacă sunt intr-adevar procesate biologic și fara aditiv artificiali sunt bune, nu au acel tipic gust de Vegeta , sau Maggi. Dar putem desigur să fierbem sparanghelul impreună cu un morcov, o rădăcină de păteunjel, o bucata de țelină . Lăsăm pe foc până ce s-a înnmuiat sparanghelul , respectiv restul legumelor, mixăm totul. Adăugăm smântâna. Dregem cu sare, piper, restul de unt , eventual un pic de coajă de lămâie rasă și un pic de suc de lămâie. 

sâmbătă, 23 mai 2020

Prăjitură simplă cu afine




Am găsit niște afine care mi-au făcut cu ochiul și răsfoind prin nenumăratele mele caiete de rețete am găsit una numai bună pentru a procesa afinele. 
M-am uitat peste ea, am constatat ca am tot ce este nevoie și m-am pus pe treabă .Trebuie să recunosc , am sperat ca la vederea prajiturii să fac sa sclipească niște ochișori căprui si albaștri care mă vor vizita la aces sfărșit de săptămână. Prajitura mai are și avantajul că nu șe usucă peste noapte și deci poate fi făcută în liniște cu o zi înainte să vă vină nepoții, copii sau prietenele învizită 
Pentru o tavă obișnuită, cam 15 bucăți pătrate ,  avem nevoie de :

  • Patru ouă
  • 100 ml de unt topit 
  • 120 ml de suc de portocale sau mere 
  • 180 g de zahăr 
  • 140 g de făină
  • 140 g de migdale măcinate 
  • 1/2 de plic de praf de copt
  • 250 g de afine
  • 2-3 linguri de fulgi de migdale 
Frecăm ouăle cu zahăr până compoziția crește și se albește, adăugăm untul topit care nu mai este foarte fierbinte, și apoi sucul de portocale. Adăugăm  combinația de făină, migdale măcinate și praf de copt, mixăm bine . Pregătim o tavă cu hârtie de copt, turnăm aluatul care e destul de moale și îl coacem între 8 și 10 minute la 180 de grade pe raftul din mijloc al cuptorului . Spălăm , zvântăm afinele și după această precoacere  le presărăm împreună cu fulgii de migdale pe suprafața prâjiturii, apoio mai coacem încă 20 de minute. O lăsăm să se răcească in tavă și doar după aceea o porționăm .

Mâncare de zuchinni cu iaurt




Clasica mâncare de dovleac o putem tot așa de bine găti din zuchinni, leguma pe care o întânim mai des in orice supermarket si vara și iarna. Cu atât mai tentată am fost să încerc cu cât prietena mea Carmen mi-a sugerat această rețetă cu iaurt sau lapte acru, deci fară rântaș .
Pentru patru porții am folosit :
Patru bucăți de zuchinni 
O ceapă roșie sau un mănunchi de ceapă verde, patrea albă 
Două roșii
Un ardei 
200 ml de lapte acru sau de iaurt 
100 ml de smântână 
O lingură de făină 
O 1/2 linguriță de boia
Sare 
O lingură de suc de lămâie sau de oțet de mere
O lingură de ulei neutru  
O lingură de mărar tocat 

Tăiem vârful și coada  de la zuchinni fără să curățam coaja, dăm legumele pe răzătorea cu ochiuri mari și sărăm . Lăsăm compoziția să se odihnească puțin și să se înmoaie. Între timp curățam o ceapă sau ceapa verde, mărințim și călim ceapa într-un vas convenabil de mare. Stoarcem dovleacul, îl adaugam la ceapa călită , mestecăm un pic, adăugăm puțină apă și fierbem până zuchinni începe să se înmoaie.Adăugam roșiile injumătățite și ardeiul spălat și curățat de sâmburi, tăiat în două bucăți. Roșiile și ardeiul au doar rolul de a adăuga o aromă proaspătă. Amestecăm făina cu boiaua, omogenizăm cu iaurt și turnăm compoziția peste zuchinni. Lăsăm să fiarbă incet .când leguele s-au înmuiat adăugăm smântâna și mărarul tocat. Sărăm dacă e nevoie și acrim cu zeamă de lămâie sau oțet de mere. La sfârșit puteți indepărta, dacă vreți bucățile de ardei si roșii care și-au făcut treaba. 
Această mâncare se potrivește de minune cu ochiuri, cu piept de pui la grătar sau cu o duladă de carne tocată cum a servit-o prietena mea Carmen căreia ii mulțumesc penteu rețetă. 

duminică, 3 mai 2020

Papanași la cuptor II






Iată o rețetă foarte simplă, pe care o puteți realiza din doi timpi și trei mișcări : 


  • 500 grame brânză de vaci
  • 4 ouă
  • 4 linguri de făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • ½ linguriță sare
  • 3 linguri zahăr 
  • O linguriță de zahăr praf
  • Gem de fructe sau sos de fructe după preferințe 

Se amestecă brânza cu ouăle, se adaugă restul ingredientelor și acestă compoziție se imparte în forme de brioșe din porțelan, metal sau în forme de hârtie pentru muffins. Se coc papanașii  în cuptor încins 20 -25 min la 200 grade. Se presară cu zahăr praf 
Pentru un deliciu perfect pergătiți din fructe de sezon un sos proaspăt, marunțiți fructele si adăugați zahăr după gust. Căpsunele, zmeura, afinele se potrivesc de minune. Puteți, desigur, folosi și fructe congelate. 

sâmbătă, 2 mai 2020

Papanași la cuptor





Eu consider papanași, precum clătitele, dar mai ales papanașii, desertul național.
E o treabă să îți iasă bine...ba prea moi, ba prea tari ...cred că e foarte importantă și brănza de vacă folosită. Nu demult mă plângeam că nu mai găsesc brânza de altă dată pe care o aduceau precupețele în piețele Timișorii, grasă si consistenta, invelită în rifon...
De asemenea vă spuneam că soacra mea făcea niște papanași formidabili. Ei bine, aceștia pe care vreau să îi preInt azi, realizați de Mioara la sugestia Angelicăi, toate prietenele mele și cooautoare ale blogului acesta, sunt formidabile și se aseamănă de acele bile de papanași preparate de soacra mea. Desi componenta de baza este iaurtul si nu brânza de vacă .
 Rețeta provine inițial din pagina Retete Gustuase - suntgospodina.net

Sa vedem despre ce e vorba :
  • 150 g de pesmet ( 12-14 linguri ) 
  • 2 linguri de zahăr 
  • 50 g de unt 
  • 700 ml de iaurt gras 
  • 4 linguri de zahăr 
  • 2 Plicuri de zahaăr vanilat 
  • Un pic de sare 
  • 2 ouă 
  • 200 g de gris ( 12-14 linguri ) 

Prima dată pregătim pesmetul , prăjindu-l în unt și amestecându-l cu zahăr intr-o tigaie
Separat batem ouăle, adăugăm zahărul , sarea, zahărul vanilat și iaurtul si punem compozitia la fiert la foc mic. Când s-a omogenizat bine adăugăm grisul. Amestecăm din nou și luăm de pe foc , lăsăm totul să se răcească 15 minute.
Formăm cu mâna udă  găluște sau papanași cum doriți să îi numim, in funcție de mărime  om avea 16-18 găluste pe care le trecem prin pesmetul pregătit dinnainte, le plasăm intr-o tavă de cuptor sau un vas jena și le coacem la 180 de grade, 15 minute !

miercuri, 29 aprilie 2020

Clafoutis cu banane



Clafoutis este o prajitură franțuzească, de fapt ceva între prajitură și budincă, cu fructe si un aluat de clătite. În forma ei clasică se numește clafoutis aux cerises și iși are originea dintr-o regiune din mijlocul Franței, Limousin.  Poate o vom realiza când vom avea cireșe pe piață, nu mai durează mult.
Azi, o variantă cu banane pe care a realizat-o nepoata mea preferată, Roxana , care mi-a și trimis rezultatul, 
Avem nevoie de :

  • 3 linguri mari de făină 
  • 3 ouă 
  • 70 g de zahăr
  • 1/2 linguriță de scorțisoară
  • Un pachet de zahăr vanilat
  • 3 banane cojite si tăiate felii
  • 250 ml de Lapte 
Preîncălzim cuptorul la 200 grade Celsius. Ungem cu unt o formă termorezistentă .
Feliile de banană le plasăm pe fundul vasului pregătit, amestecăm cu mixerul celelalte componente, incepând cu zahărul , zahărul vanilat , ouăle și laptele, adăugam făina si scorțisoara. Turmăm compoziția peste feliile de banană și coacem totul la 200 de grade pe raftul de mijloc al cuptorului timp de 30 -40 de minute. 


luni, 20 aprilie 2020

Prăjitură cu mere și rubarbă



Trebuie să recunosc că înainte să vin în Germania nu am cunoscut această tulpină care apare în grădini și pe piețe relativ devreme primăvara, rubarba, absolut deloc.
Am aflat aici cu uimire că se poate, și se si folosește, la prăjituri, sosuri, supe, compoturi. La început am fost sceptică. Dar e bună, e sănătoasă, e la îmdemână atunci când încă nu avem alte fructe proaspete care să nu fi călătorit peste mări și țări.
Când deci am citit rețeta m-a interesat imediat, m-am hotărât să o încerc și dacă iese bine să v-o recomand. E o prăjitură spornică, dar nepoții mei au dat iama în ea..Puteți să vă inchipuiți că m-am bucurat .
Pentru o tavă mare :
  • 250 g de zahăr
  • 250 g de unt
  • 350 g de făină
  • Sare
  • 1/2 linguriță de scorțisoară
  • 50 g de nuci tocate 
  • 2 lingurițe de praf de copt
  • Cinci ouă
  • 400 g de mere
  • 400 g de rubarbă 

Curățăm și tăiem merele în bucăți de 1,5 -2 cm , curățam rubarba, astfel încât să înpărtăm stratul exterior fibros. Tăiem tulpinile in felii de 1,5 cm. Atât bucățile de mere cât și cele de rubarbă le stropim cu suc de lămâie să nu se oxideze.
Amestecăm zahărul cu untul moale până se face spumă, adăugăm rând pe rând ouăle. În paralel amestecăm componentele uscate, cu excepția nucilor. Adăugăm făina, praful de copt, sarea si scorțisoara pisată la compoziția cu ouă, amestecăm în final și nucile . În toate aceste etape ne putem foarte bine folosi de un robot. Vom obține un aluat moale pe care îl ungem pe suprafața tăvii de copt acoperite cu o hârtie de copt , sau bine unse si presărate cu făină . Peste aluat plasăm alternativ fructele care vor acoperi toată suprafața. În final presărăm fulgi de unt și zahăr tos. Coacem 40-45 de minute la 175 de grade .
Lăsăm să se răcească , dar e foarte bună si călduță.



marți, 14 aprilie 2020

Supă de salată II




Cu ceva timp în urmă am scris rețeta unei supe de salată. Aveți rețeta aici
.
Azi iar m-a apucat cheful, supa aceasta este, alături de supa de măcriș, o supă de primăvară, care îți ridică moralul atunci când ,în aprilie,  vremea e capricioasă, primăvara vine greu, verdețurile nu mai au nici un Dumezeu după o iarnă lungă, și te-ai cam săturat de supa de rosii din conservă. 
Să vedem, deci:

luni, 13 aprilie 2020

Banana bread








Acest  chec  pe baza de banane zdrobite este foarte cunoscut și iubit in Australia si in Statele Unite .
Sigur că are o legatura cu disponibilitatea acestor fructe, deci a devenit popular pe la mijlocul secolului XX, când  deja nu era o problema sa transporti banane fară să se strice și când s-a descoperit praful de copt care a facut posibilă coacerea prajiturilor fară timpul , efortul și straduintele pe care le implică aluatul crescut pe bază de drojdie . 
Gurile rele spun ca Banana bread este o inventie a gospodinelor zgârcite care nu vroiau să arunce bananele deja prea moi. Acum acest argument intră  in categoria modernă anti consum excesiv : salvati alimnetele de a fi aruncate !  Oricum după 1930 reteta nu lipsește din cărțile de bucate din State, se servește la restaurante nepretentioase pe marginea oricărui High Way, a intrat în Suropa odată cu americanii și la noi  s-a răspândit de când cu  Internetul si de când se găsesc banane . 
Eu una am primit retețeta de la Arjana pe care o cunoasteti, si ea a gasit-o in blogul "mazilique.ro" , pe care de altfel vi-l recomand, in cazul in care simtiți nevoia sa va largiți orizonturile virtuale in afara "bucătăriei " noastre. 
Am ezitat un pic, poate și voi, căci nu mi-am putut închipui ce gust are un chec cu banane zdrobite si pe deasupra coapte la cuptor. Interesant dar adervarat, nici urmă de gust( prea intensiv ) de banane , ba aș spune chiar deloc. Zemos, decent dulce, spornic, creste frumos si salveaza de la aruncat bananele ce tind sa devină brune . Daca aveti niste nuci prin casă, nu strică . Nu vă dați inapoi de la un pic de coajă rasă de lămâie sau portocală . 
Ideea insă este: am cumpărat banane in speranța că le vor mânca copii, magneziu, etc. 
Degeaba , stau pe pervaz, se înegresc încet...și deci :  Banana bread. În această formă le vor mânca sigur și magneziul, ca microelement , nu se distruge  la cald, fiind un metal. Ura !
Un alt scenariu: magneziul ajută la crampele musculare nocturne. Nu, nu tot checul odată, cât o fi de bun. Puțin câte puțin, dimineața la cafea. 

Pentru un chec avem nevoie de : 
  • Trei banane coapte plus o jumătate pentru decor 
  • 200 g zahăr
  • Două ouă 
  • 250 g de făină 
  • 120 g de unt 
  • 1/2 lingurița de sare 
  • O linguriță  rasă de bicarbonat de sodiu sau praf de copt 
  • 70-100 g de nuci zdrobite obțional ( eu nu am pus )
  • Zahăr praf pt decor 

Am amestecat într-un vas făina cernută cu bicarbonatul de sodiu și sare,  in alt vas am frecat untul cu zahăr spumos și apoi am adăugat ouăle și bananele zdrobite bine cu furculița sau cu blenderul . Unim cele două componente lichid și solid, dacă vrem ăsta e momentul să încorporăm nucile repartizându-le uniform. Pregătim o formă de chec unsă bine și tapetată cu faină sau pur și simplu tapetată cu hârtie de copt. Turmăm compoziția  decorăm pe mijloc cu un rând de felii de banane, presărăm cu zahăr pudră ceea de va creea la sfărșit o crusta caramelizată care face toți banii .
Coacem la cuptor la 180 de grade pe șina din mijloc aproximativ 50 -60 de minute. 
Încercam dacă e gata cu un bețișor care la scoatere trebuie să fie curat
Mulțumesc, Mazilique !

duminică, 12 aprilie 2020

Turtă de Paști (Osterfladen)






M-am ferit să denumesc această prajitură cu aluat crescut "cozonac" pentru că ceea ce noi numim cozonac este un aluat crescut mai complex, care, după mine , necesită dexteritate și experiență.
Această cocătură este uśor de realizat, ingredientele nu sunt prea multe și nici prea pretențioase. Osterfladen este o prajitură care și prin numele ei e legată de tradițiile de Paști din Germania, și de aceea,  câte case atâtea rețete. Eu am ales-o pe cea recomantată de Alfons Schubeck, bucătarul meu preferat. Eu zic că mi-a reușit, și dacă nu vă încumentați să vă apucați de un cozonac, încercați această rețetă .

Avem nevoie de :
  • 250 g de făină
  • Trei  gălbenușe
  • Trei linguri de zahăr
  • Un praf de sare
  • 20 g de drojdie proaspătă
  • 75 ml de lapte
  • 75 g de unt
  • 80 g de stafide
  • 2-3 linguri de rom
  • 30 g de portocale zaharisite
  • Un pic de făină pentru masa de lucreu
  • 30 g de marmeladă de caise
  • 4-5 elinguri de apă
  • 50 g de zahăr praf
  • O lingură de suc de lămâie


Trecem prin sită faina . Amestecăm drojdia cu laptele călduț și un pic de zahăr.și turnăm amestecul intr-o mică adâncitură pe care am făcut-o în făină. Presăram un pic de făină deasupra și acoperim bolul cu un ștergar curat după care îl lăsăm la cald cam 20-30 de minute să fermenteze drojdia. 
Intre timp amestecăm gălbenușurile cu zahăr și înmuiem portocalele zaharisite precum si stafidele în rom. Frecăm untul spumos. După perioada de fermentare turnăm puăle, apoi untul și frământăm fie cu robotul fie cu mâna un aluat elastic . Adăugăm stafidele și fructele zaharisite, le incorporăm bine și mai lăsăm aluatul la cald o jumătate de oră. Il coacem aproximativ 40 -45 de minute până capătă culoare în cuptorul preincălzit la 175 de grade. 
Din marmelada de caise și o lingură facem o glazură omogenă cu care ungem cozonăcelul incă cald. Amestecăm zahărul praf cu zeama de lămâie și restul de apă si aceasta a doua glazură o aplicăm peste prima. 

miercuri, 8 aprilie 2020

Pilaf cu rosii și praz





În una din zile am căutat cumpărat două felii de ton proaspăt pe care am intenționat să le gătesc la grătar și în căutarea unei garnituri potrivite am dat peste această rețetă.


Cred, de altfel, că se poate mânca și ca un fel de sine stătător intr-o zi fară carne . 
Mie imi place prazul și mă întreb deseori de ce l-am ocolit cu ani în urmă. Este o legumă ce crește fără prea multă bătaie de cap în grădină, e spornic, are o dulceața pe care ceapa nu o are, poate fi folosit la supe, la mâncăruri cu rosii și măsline , aveti aici un exemplu praz cu măsline și, percum vă voi arăta acum, și într-un pilaf vegetarian. 
Pentru patru porții avem nevoie de : 
  • 4 fire de praz
  • O ceapa 
  • O cană de orez
  • 4 roșii 
  • Două cani de supă de pui sau zarzvat ( chiar din concentrat bio de supă ) 
  • O lingură de ulei neutru 
  • O lingură de ulei de măsline 

Curățăm si taiem prazul rondele, curățăm și mărunțim ceapa. Spălăm , oparâm și cojim roșiile. Le întepărtam coterul si le tăiem felii . 
Încungem într-o cratiță uleiul, calim foarte ușor ceapa, atât cât să se immoaie, adăugăm orezul si amestecăm pe foc de câteva ori fără să il lăsăm să își schimbe culoarea . 
Opărâm prazul cu apă fierbimte și îl scoatem pe o strecurătoare să se scurgă bine apa. 
Punem orezul cu ceapa într-o formă termorezistentă, săram și piperăm având un pic grijă cu sarea. Adăugăm  prazul și feliile de roșii decojite și turmăm apoi supa de zarzavat sau de pui , pe care am pregătit-o în prealabil . 
Dăm la cuptorul incins la 175 de grade cam o oră, până eate absorbit tot lichidul . Cănd scoatem ghiveciul din cuptor îl stropim cu o lingură de ulei de măsline. 

Acest ghiveci poate fi consumat cu o salată verde sau fară , răcit la temperatura camerei și astel e un fel ușor și racoros de vară. 



sâmbătă, 4 aprilie 2020

Piure de conopidă la cuptor

  1.                                             


Acest pseudosuflee poate constitui un fel în sine dacă e servit cu o salată verde sau poate însoți în mod elegant o friptură . În ambele variante e demn de a fi încercat. 

Doresc să fac o precizare în legătură cu verdeața inclusă,cepșoara.  În literatura de gătit, ca  să mă exprim așa, fie ea tipărită, fie conținută în bloguri sau alte pagini virtuale, apar, în ultimul timp,  tot felul de termeni străini pe care autorii, din comoditate, îi preiau ca atare fără să caute în dictionar termenul românesc consacrat. E vorba în general de ingrediente care sunt mai puțin folosite în bucătaria tradițonală sau, care, au dispărut de pe piață in vremea raiului comunist. Un astfel de exemplu este salata de toamnă pe care unii o numesc în mod greșit valeriană sau această aliacee, care seamăna putin cu ceapa verde, care apare sub numele de chives, preluat din engleză și care se cheamă cepșoară , arpagic sau ai tufos conform dictionarului etnobotnic al lui Alexandru Borza, unul dintre cei mai cunoscuti botaniști din Europa. 
Iatä despre ce este vorba, ca sä ne lämurim definitiv : 



                                        




Fiecare scrie cum vrea , și stiu că este foarte apreciat, mai ales de cititoarele tinere , un fel de ghiveci de română cam neaoșă amestecată cu engleză mai mult sau mai puțin corectă,dar eu nu sunt pentru, sunt chiar decis împotrivă ! Fiecare cuvânt scris este un act de educație. De ce în direcția aceasta? 
Englezii sau italienii nu iși combină limba cu cuvinte spaniole sau indiene sau mai stiu eu ce. Nu văd de ce am face-o noi, cu atât mai mult cu cât nimeni nu vorbește așa. Atunci, de ce să scriem? 
Oricum,acest stil mi se pare la fel de caraghios ca sclifoselile franțuzite ale coanei Chirița, în caz că mai stie cineva cine e coana Chirița!

Dar ce făcui, muică ? Mă intinsei în perorații teoretice sterile ! 

Hai să trecem la treabă ! 

Ingrediente pentru 6 porții:
O conopidă de mărime mijlocie
Patru felii de șuncă afumată fără grăsime
Trei căței de usturoi
150 grame iaurt
O lingură de unt
O lingură de cepșoară mărunțită
O mănă de cașcaval cheddar ras
sare
piper


Se curăță conopida buchețele și se fierbe într-o oală cu apă sărată împreună cu usturoiul. Se scurge de apă și se pune într-un castron împreună cu iaurt, unt, sare și piper. Se prelucerază în blender până compozitia devine un piure spumos. Se adaugă frunzele de ceapa ciorii, se amestecă și se pune totul într-o tavă termorezistentă unsă în prealabil.
Deasupra se plasează bucăți de șuncă și se presară cașcavalul ras. Se lasă  în cuptorul încins câteva minute , până se topește brânza și totul are o nunață roșiatică de crustă crocantă! 

Supă de legume , plimbare prin grădină


Reușita unei supe bune este asigurată de  varietatea cât mai mare de legume folosite. Legumele se completează reciproc, unele au o dulceață proprie, altele sunt mai onctuase, unele dau supei, și fară rântaș,  un pic de grosime, așa ca nu vă sfiiți să folosiți tot ce aveți prin casă . Dar de data asta am renunțat la ardei și roșii tocmai pentru că am urmărit să fac o supă consistentă care să aibă aproape rolul unui fel principal și  nici nu am vrut să am gustul ușor acrișor al roșiilor sau ceva să imi amintească de o ciorbă .
Tot din același motiv am rupt și niște găluște, veți vedea din care. 
Plimbare prin grădină ...pentru că folosim aproape tot ce o grădină ne poate oferi ! 
Pentru o oală măricică ce a ajuns sigur pentru șase persoane am folosit : 

  • Doi-trei morcovi
  • O rădăcină de păstârnac 
  • Două rădăcini  de pătrunjel
  • O felie de 2 cm grosime dintr-o țelină mai mare
  • O gulie 
  • Partea albă  de la un praz
  • O ceapă 
  • O mână de păstăi fragede de mazăre sau 100 g de mazăre congelată 
  • Jumătate de conopidă 
  • Doi cartofi 
  • Un albuș 
  • 2-3 linguri de făină 
  • O nucă de unt 
  • Sare 
  • Piper 
  • O lingură de zahăr 
  • O lingură de pătrunjel verde tocat sau mărar, cum preferați 
  • O lingură, două de ulei 
  • O lingură de concentrat de legume biologic 


Am curățat zarzavaturile si legumele și le-am marunțit. Am taiat ceapa mărunt, prazul felii, morcovii și păstârnacul cu păteunjelul și țelina cubulețe, de asemenea gulia și cartofii, conopida am desfăcut-o în inflorescențe si am tăiat în bucăți de cam un centimetru păstaile de mazăre. 
Am încălzit nu foarte tare uleiul intr-o oală de supă incăpătoare, am adăugat ceapa și prazul, le-am lăsat să se inmoaie si apoi am adaugat morcovii, țelina, păstârnacul pătrunjelul si gulia, toate măruntite. Am amestecat puțin și am presărat o lingură de zahăr , Am vrut ca zarzavaturile să se caramelizeze un pic. Am lăsat pe foc mestecând din cănd in când câteva minute, 4-5, apoi am turnat cam un litru de apă, am lăsat pe foc incă vreo 5 minute după care am adăugat restul de legume care se fierb mai ușor și am completat cu apă așa ca legumele să fie acoperite și să avem destul lichid. Acum am adAugat și concentratul de legume.  Am lăsat pe foc până s-au inmuiattoate zarzavaturile, fară să se sfărâme. 
Dintr-un albuș, două linguri de faină și o nucă de unt moale am amestecat intr-o ceașcă un aluat , am sărat și din acest aluat am rupt găluște de aproximativ un centimetru pe care le-am fiert în supa fierbinte pâna s-au ridicat la suprafață. La sfârșit am asezonat cu sare 
, piper și pătrunjel tocat. 
Supa se poate servi cu smântână. Eu nu i-am dus lipsa. 
Cred că prânzul poate fi completat cu un fel mai ușor, poate dulce, tăiței cu nucă sau mac, sau clătite.
Iată un prânz totusi sățios intr-o zi în care nu dorim să mâncăm carne. 
Vă doresc poftă bună ! 




marți, 31 martie 2020

Budincă (sau prăjitură) marmorată cu brânză , un desert pentru o familie




Spun în titlu : un desert pentru o familie , pentru că această prăjitură, sau budincă coaptă în cuptor, este concepută pentru 4 persoane, este ceva ce ne cade bine după prânzul de duminică, sau seara când te uiți cu copii la televizor și iși dorești ceva dulce. Ceva ca să zic așa familial . 
 Dar desigur puteți să măriți cantitățile după cum doriți. 

Oricum prajituro-budinca  a încercat-o prietena mea Michaela dintr-o carte de-a lui Wizigmann, pentru familia ei  și mi-a recomandat-o. Eu zic că merită să vedem despre ce este vorba.

Pentru patru persoane avem nevoie de :

  • 250 g de Ricota 
  • 250 g de brânză de vacă degresată
  • Trei ouă 
  • 100 g de zhăr
  • Zeama și coaja de la jumătate de lămâie 
  • Două linguri de praf de budincă de vanilie
  • O lingură de ulei neutru 
  • Patru linguri de gem de zmeură sau alt fruct 
  • 250 g de frișcă la alegere 
  • 100 g de zmeură proaspătă sau congelată 


Incalziti cuptorul la 175 de grade.
Amestecati intr-un bol cele două feluri de brânză cu praful de budincă, coaja de lămâie, ouăle și zahărul.
Pregătiți patru forme de ceramică sau una mai mare pe care le ungeți bine cu ulei , umpleți-le cu grijă cu masa de brânză pregătită anterior.
Dați prin sită gemul de zmeură pentru a îndepărta sâmburii și pentru a-l fluidifica un pic. În cazul în care e prea dens adăugați una sau două linguri de apă. Lăsați să curgă gemul în spirală peste compoziția de brânză din fiecare formă si marmorați cu un bețisor sau vàrf de cuțit. 
Introduceți formele în cuptor și coaceți  pe șina mijlocie a cuptorului timp de 30 de minute.
Când sunt gata lăsați-le să se răcească și decorati cu zmeură proaspătă și frișcă .
Puteți folosi și alte fructe cu gemul aferent, capșune sau afine. 




sâmbătă, 21 martie 2020

Papanași ( o rețetă modificată )




Trebuie să vă spun că în ultimul timp nu sunt mulțumită cu tipurile de brânză de vacă pe care le găsesc în magazine. Nu imi place nici gustul, nici consistența . Am incercat tot felul de variante , in  utie sau în ambalaj de unt...degeaba. Nimic nu seamănă cu brânza de vacă pe care și soacră mea si mama o  umpărau la piață, adusă de șvăboiacele din jurul Timișorii in tifon. Brânza aia era un pic granuloasă avea o consistența de putea fi tăiată cu cuțitul, era un pic acrișoară și grasă . 
Eu nu stiu cum se face brănza de vacă, sau dacă am stiut, am uitat. Cert este că laptele zi așa zis proaspăt nu se mai acrește. Și brânza de care vă vorbesc se potrivea perfect pentru papanași . Aceste variante actuale, nu prea. Papanașii sunt ori prea tari, ori prea moi,  e mai, mi-a pierdut tot  heful să îi mai gătesc, mai ales că imi aud, fără exceptie: daaa, ok..dar nu ca papanașii făcuți de nagymama. 
Dar nu demult, intr-un filmuleț pe youtube am văzut o metodă originală de a face, să zicem, un fel de brânză . Am incercat, mi-a plăcut ce a ieșit și am folosit "preparatul " la papanași .
In afară de asta am mai introdus mici schimbări, eu zic, interesante. Le puteți încerca si voi, dacă vreți . 

  • 1 kg de iaurt grecesc cu 10% grăsime 
  • 2-3 ouă 
  • 100 g de făină 
  • 50 g de gris 
  • Un vârf de cuțit de sare
  • O lingură de zahăr 
  • 150 g de pesmet 
  • Un plic de zahăr vanillat
  • 2 linguri de zhăr praf
  • 2-3 linguri de nuci sau alune măcinate (migdalele sunt prea amare ) 
  • Ulei pentru prăjit pesmetul

Cu o seară inainte turnăm iaurtul intr-o sită în care am plasat un servet curat de bumbac nu prea dens țesut . Plasăm sita deasupra unui recipient si lăsăm să se scurgă lichidul peste noapte . Vă veți mira de cantitatea de zăr și de ceea ce obținem. Un glob comlact de brânză garasă foarte gustoasă . O puteri folosi la cheseekake, la umplut clătite, la taiței cu brânză . Nu mai aveți nevoie de smântână sau frișcă.
Eu am folosit acest iaurt scăzut să fac papanași . Am să mai lucrez la acest procedeu, am să incalzesc ușor iaurtul inainte, vă voi relata rezultatul. S-ar putea să fie chiar mai bine .
Am obținut cam 500 g de brânză pe care am amestecat-o cu cele două ouă, cu un pic de sare, zahăr, apoi făină și gris. Am amestecat bine să se omogenize complet si am lăsat compozitia sa se odihneasca cam 20 de minute . În acest timp se întâmplă ceva cu faina, nu mă întrebati ce, e bine așa, iar grisul absoarbe din umiditate si crește în volum. 
Am pus într-un vas cu diametru mare multă apă la fiert, cam 2 l, am sărat apa , si când a dat în  locot am tăiat cu lingura găluste pe care le-am fiert chiar câteva minute bune după ce s-au ridicat la suprafață.
Între timp prajim pesmetul in ulei, si când are o culoare aurie adăugam zahărul vanilat, zahărul praf și cele două linguri de nuci măcinate. 
Scoatem papanasii, îi scurgem bine si ii învârtim în pesmet. 
Sunt cel mai buni dacă îi servim proaspeti . 
Sper să vă placă !