Chec aperitiv cu pui și roșii uscate

Ingrediente:

1 piept de pui fiert

100 grame piept de pui afumat

1 ou

100 grame roșii uscate

100 grame parmezan

2 – 3 linguri pesmet

1 ceapă mică

2 – 3 căței de usturoi

70 mililitri lapte

Sare, piper

 Se călesc ceapa și usturoiul în puțin ulei de măsline. Se taie mărunt carnea de pui (sau se macină), se taie pieptul afumat și roșiile uscate şi se amestecă cu restul ingredientelor.Se pune compoziţia în formă de chec,  preferabil din silicon. Se coace la foc mijlociu, cam 30 minute. După ce se răstoarnă din formă se poate adăuga, deasupra, puţin caşcaval ras. Vom servi checul servi  cald, cu o salată, dar e foarte bun şi rece. 

Drob de miel în prapure

Pe masa de Paști, la mic-dejunul  mult așteptat, la întoarcerea de la biserică, după slujba Învierii, nu lipsește, alături de ouăle încondeiate, de cașul proaspăt și de ceapa verde, drobul. Mie îmi place mult gustul specific aldrobului, l-am preparat an de an, în diferite variante, uneori în aluat, o bună bucată de vreme din măruntaie măcinate...http://gusulita.blogspot.de/2013/04/drob-de-miel.html

.Până când, citind savuroasa cartea lui Radu Anton Roman, dedicată minunatelor obiceiuri culinare ale românilor, am dat de o rețetă, potrivit căreia ingredientele nu trebuie măcinate , ci tăiate mărunt, din cuțit. De altfel, tatăl meu a confirmat acest  procedeu, la el acasă, în Gorj, tot așa se prepara, cândva, drobul (şi, poate, cine ştie, la fel s-o fi preparând, ici-colo,  şi acum).

Anul acesta am primit o jumătate de miel, frumos pregătită, din Maramureș. Am avut măruntaiele şi prapurele curăţate şi am putut astfel să gătesc un drob clasic, respectând indicațiile amintite mai sus.

Sper că veti citi și aplica rețeta aceasta, dacă nu acum, poate anul viitor, de Sfintele Sărbători.

Salată cu roșii, măsline, ridichi și brânză

Arjana a strâns pentru voi o seamă de rețete de salate, una și una. 

Vă propunem să le urmăriți. Sunt rețete rapide, combinații ingenioase, calorii puține. 

Iată prima dintre ele: 

Supă cremă de conopidă cu mere

 

Ingrediente pentru patru porții: 

1 conopidă mijlocie

5 mere verzi

1 ceapă

1 litru lapte

2 linguri unt

3 – 4 linguri de smântână

crutoane

Sare, piper, suc de lămâie

Se rupe conopida buchețele și se spală. Se curăță merele, se spală și se taie bastonașe. Bastonașele de la un măr se lasă deoparte și se stropesc cu suc de lămâie. Se curăță ceapa și se taie mărunt.Se pune untul într-o cratițăla topit, și se călește puțin conopida, ceapa și restul de mere. Se adaugă laptele, 250 ml apă, sare, piper și se lasă să fiarbă încet, 20 – 25 minute, până se înmoaie conopida.

Se omogenizează compoziția în blender, se asezoneaz și se drege gustul cu smântână. Se servește cu bastonașe de măr și crutoane.

Spaghetti cu creveţi şi anghinare

Nu ştiu dacă vouă vă spune ceva anghinarea, mie, până nu de mult, mi-a fost necunoscută. Acum pot să cumpăr această legumă, mult iubită în sudul Europei, în piaţă, proaspătă sau în forma ei conservată.

Faţă de plantele proaspete am oarecare rezervă, pe care, de dragul vostru, o voi depăşi cândva: nu prea ştiu exact cum se curăţă! Ştiu doar că ceea ce se foloseşte este inima acestui boboc, capătul  tijei pe care se inserează inflorescenţa. Acesta "inimă" are consistenţa guliei, iar fiartă, este delicioasă. Uşor amăruie, se potriveşte fie cu paste, fie în salată. Italienii folosesc des anghinarea, nu se sperie de procedeul de curăţat, şi găsim, în bucătăria italienească sau în cea din sudul Franţei, nenumărate reţete.

Reţeta pe care doresc să v-o prezit azi  mai are o caracteristică. Şi anume, un aport caloric destul de redus. Se potriveşte pentru, să zicem aşa, o dietă.  Ori pentru un mod de alimentaţie sărac în calorii. Întrucât sunteţi prietenii mei,     vă deconspir un secret: aş cam vrea să… slăbesc!  Fac eforturi chiar, şi… mai slăbesc, mai recidivez...aşa cum se întâmplă ...

Acum, însă, nu mai merge! Câteva kilograme bune trebuie să dispară, până în toamnă, când, ei da, voi fi soacră mare! Voi fi, dacă Dumnezeu vrea, imortalizată, alături de copiii mei, în fotografiile de rigoare...voi dori să îmbrac o rochie elegantă...deci trebuie să mă pun pe treabă! Spre norocul meu, vine anotimpul frumos, mă pot deplasa cu bicicleta, pot face excursii lungi la malul Isarei şi pot mânca multe verdeţuri....despre succese şi insuccese vă voi mai povesti...

Dar,  vorba lungă, sărăcia omului!

Salam de biscuiţi

În vremea când podelele prăvăliilor de la marginea oraşelor şi de la ţară, aşa-zisele magazine universale, care, după război,  în primii ani ai "puterii populare", au înlocuit băcăniile, erau unse cu motorină, se găseau, în aceste magazine, nişte biscuiţi simpli, la kilogram, care erau ambalaţi într-o pungă de hârtie cafenie triunghiulară, şi care, împreună cu marmelada mixtă, în cutii de lemn negeluit, şi cu bomboanele de "mătase", de culoare roz,  ce se topeau şi se lipeau între ele, reprezentau delicatesele acelor vremi, primii  ani ai copilăriei mele. Cumpăram acei biscuiţi cu bunica mea şi îi mâncam lângă ceai...şi asta a consituit aproape exclusiv dejunul  şi cina bunicii mele, atât cât pot eu să îmi aduc  aminte. Biscuiţii preluau ceva din mirosul păcurii şi asta îi facea " inegalabili".  Iar din ei ieşea cel mai grozav salam de biscuiţi!

Tot în acele vremi, când o distanţă de 300-400 de km era complicat de parcurs, cealalată bunica a mea, Omi, ne trimitea, de Crăciun, de la Târgu Mureş,  această prăjitură, care rezista la nesiguranţa şi întârzierile poştei, şi care avea exact consistenţa şi textura potrivită, cu petele albicioase alternând cu masa ciocolatie. Şi noi tăiam din acel salam dulce, întărit de frigul iernii şi de câteva zile de transport, felii  subţiri, să ţină cât mai mult... De atunci au trecut prin mâna mea multe reţete, la fiecare am avut ceva de obiectat...căci gustul copilăriei nu a mai putut fi reprodus. Până de curând, când micuţa şi noua mea prietenă Andrea, mămica adoptivă a lui Johnny, ştiţi, motanul meu, mi-a trimis o bucată din această prăjitură, făcută după, zice ea, reţeta lui mami. Ei bine,  trebuie să îi mulţumim Viochiţei, mama Andreei, acesta e gustul căutat !

Tartă suedeză cu afine

Sunt convinsă că țineți minte tarta cu gorgonzola, pere și merișoare a Mihaelei, este una din reteţele de mare succes pe blog. De aceea,  m-am bucurat nespus  când Mihaela mi-a trimis o nouă reţetă, pe care o pot încadra in rubrica
 "În vizită la Gușuliță " . Aș fi încântată dacă și voi, vizitatori și prieteni  ai lui Gușuliță și ai mei,  m-ați onora trimițându-mi una din creaţiile voastre culinare, pe adresa gusulita @gmail.com. Mai ales dacă ar fi una din reţetele prezentate de noi și care a întrunit  sufragiile voastre. 
Dar acum să ne întoarcem la această tartă suedeză cu făină de secară și afine, de altfel foarte economică, bogată  în fibre (datorită făinii de secară) și în fier si alte valoroase microelemente, date de afine !

Piept de pui si ficat in fojetaj

Una din distracțiile noastre preferate, în acele, din păcate puține zile, când suntem împreună, eu și Arjana, este să răsfoim reviste culinare. De multe ori, eu le strâng cu grijă, în așteptarea momentului în care le citim împreună, le comentăm și Arjana le notează, pentru a le încerca...odată, cândva. 
Această rețetă este un astfel de exemplu. Sursa e o revistă,"Cuisine actuelle", la care m-am şi abonat, fiindcă îmi plac rețetele franţțuzeşti! Poate de acum încolo vă vor plăcea și vouă ! 

Tort cu visine

Vă recomand acest tort arătos și deloc complicat. M-am inspirat din blogul de mare succes al 

Mihaelei, " Dulciuri fel de fel" . Mulțumesc, dragă Mihaela, pentru rețetă.

Este un tort foarte potrivit la o aniversare în familie sau în duminica Paștilor!

Sparanghel à la belgique

A apărut sparanghelul! 

Mie personal imi place fiert și cu unt topit. 

Iată cu se mănâncă în Belgia : 

Mousse au chocolat blanc

Pentru 4 porţii:

50g ciocolată albă

200 ml de smântână pentru frișcă

1 galbenuș de ou

Ciocolata se topeşte foarte încet într-un vas pe aburi (deasupra unei oale în care fierbe apa), amesecând continuu. 

Ciocolata nu trebuie să fie fierbinte, nici măcar caldă, dar cremoasă. Separat, se bate frişca şi se 

amesecă, cu grijă,  cu galbenușul. Se toarnă apoi încet peste ciocolata topită, amestecând, domol, cu lingura.

Se toarnă în cupe de sticlă, se ornează cu capșuni, sau cu alte fructe de pădure și se pune la rece, pentru cel puțin 3 ore. 

Cupcakes cu ciocolată și caramel

 Cred că veți împărtăși entuziasmul meu pentru această rețetă. Este o combinație rafinată de ciocolată, cu un procent ridicat de cacao, și  caramel. 

  Acestă  cremă  ganache, care este foarte potrivită pentru decorarea  prajituricilor numite "cupcake",  la care se respectă proporția de 1:2 ciocolată- frișcă,  se pare că, a fost, cum se îmtâmplă deseori, inventată din greșeala. Ea fost prima dată folosită în anul 1850 în cofetăria Siraudin din Paris. Numele este dat de un ucenic patiser care  a turnat din greșeală lapte fierbinte peste ciocolată, iar maistrul lui l-a numit " ganache" adica neghiob sau măgar. Dar pentru că amestecul a putut fi folosit, i-a rămas acest nume care uneori se foloseste și sub forma " canache " 

Ton la gratar cu pure de cartofi și spanac

O vizită la prieteni dragi și un meniu pe cinste

Un sfârsit de saptămână petrecut în afara casei, în vizită sau în excursie, este cât se poate de reconfortant. Ca o vacanță. Cu toate acestea, rar ne dăm duși...din comoditate, din motive financiare, dincauza rutinei, care, știți și 

voi, ne omoară...De data asta, la invitația Mioarei, ne-am încumetat, eu şi Gabriela, să facem acest drum,de la München la Bruxelles.

Nu e ușor, 800 de kilometri. Am traversat Germania din sud-est spre nord-vest și am constatat că locuim, poate, într-unul dintre cele mai frumoase colțuri....pentru că  Germania, în mijlocul ei, este, cel puțin văzută de pe autostradă, destul de monotonă.

Dar nu despre drum am vrut să vă povestesc, ci despre cina pe care am luat-o împreună, pregătită de Mioara și Nuțu, dragii mei prieteni...de o viață.

Prietene de o viață... La asta mă gândeam, în timp ce priveam mâinile harnice ala Mioarei trebăluind 
 bucătărie...Câţi ani sunt, oare, de atunci, de când am văzut aceste mâini, prima oară,ştergând
aragazul, înfășând un copil, învelind, cu pricepere, caiete sau scriind, cu un scris ordonat, etichete pe învelitorile din hârtie albastră ? Le urmăream,  cu mirare de copil răsfățat, căci ne aflam amândouă la 12-13 ani, dar Mioara avea deja răspunderi în casa părinților, făcea curat, avea grijă de fratele ei și prelua, cu naturalețe și umor, acele indatoriri, care mie nu îmi plăceau...să îmi țin ordine în lucrurile de școală.

Mulți ani, mă gândeam cu emoție, în timp ce aceleași mâini curățau sparanghelul, făceau salata, marinau carnea...

A fost  un meniu pe cinste, despre care vă voi povesti.

Gogoşi 2

V-am propus, cu câtva timp în urmă, o reţetă de gogoși sau, cum spunem noi, pancove, umplute cu gem. De data asta, doresc să vă conving să încercați această rețetă, simplă și foarte gustoasă. 
Eu am folosit pentru prepararea aluatului automatul de pâine, de care sunt foarte încântată şi la care recurg de fiecare dată când am de frământat o cocă. Dacă nu aveți automat de pâine,  puteți, desigur, să lucrați aluatul cu mâna.

Şcoala de gătit Alfons Schubeck

Cum să încep oare această poveste? Poate cu faptul că, din experiența de viață adunată în 60 de ani...am convingerea că există  lucruri predestinate. Și ca ele  se leagă în mod ciudat, formează un întreg și,  peste ani, descoperi sensuri care în tinerețe ți-au rămas ascunse...

Ştiti că locuiesc  la München, orașul în care, credeam eu, am ajuns din întâmplare...Dar poate că nu e chiar așa.

Prima mea amintire despre acest oraș este, la începutul anilor '80, un serial polițist la televizor. Nimic spectaculos. Doar că atmosfera,  felul în care vorbeau oamenii, felul în care se salutau, totul mi-a fost foarte simpatic. Ce oraş fermecător, mi -am zis atunci...

Tot un astfel de "backflash" este momenul când am primit cadou o carte ilustrată de bucate, prima carte de  bucate  ilustrată pe care o vedeam, cu poze frumoase, din care îţi zâmbeau preparate îmbietoare, și nu trebuia decât  să îţi folosești fantezia ca să îți inchipui cum arată ceea ce e descris a fi bun...Cartea era a unui bucătar bavarez, Alfons Schubeck, bucate bavareze...

Chec ieftin și bun

Nu sunt mare amatoare de checuri, dar,trebuie sa recunosc , te scot uneori din incurcătură. Și un chec pufos, cu un pic de ciocolată,  mi se pare un cadou potrivit penru o doamnă în vârstă, ca vecina mea căreia am dorit sa îi fac o bucurie. Vreau să mă apuc de treabă și hopa, constat  că nu am unt acasă iar magazinele sunt deja închise. Am căutat atunci pe net si am găsit aceasta simplă, ieftină și bună rețetă de chec cu ulei pe blogul Laurei Sava. Si pentru că mi-a plăcut așa de mult și fiind că am de fapt două vecine, am dublat cantitațile și am copt două bucați.

Pere fierte în vin

Acest desert, tipic francez, a apărut ca o necesitate de a folosi perele care, prin maturare în pom, îşi pierd calităţile, pulpa devine granuloasă şi se înmoaie foarte repede. Astfel încât, în secolul al XIX-lea, întâlnim deja o reţetă ce se cheamă "Compote de poires à la bonne femme", care stă la baza reţetei actuale, "poire à la beaujolaise".
Un desert care încheie, de multe ori, în Franţa, o masă copioasă.
.

Prăjitură mallorcheză cu migdale (gato de almendras)

 Copiii mei, şi nepoţelul meu se pregătesc să petreacă o săptămână pe insula migdalilor, Mallorca. La vremea aceasta acolo sunt temperaturi blânde şi cei peste opt milioane de migdali în floare! Vă închipuiţi ce minunăţie! De aceea, mare mi-a fost bucuria când am descoperit această reţetă, propusă de marele Witzigmann, despre care am mai vorbit. 

Am vrut să le fac o surpriză. Este o reţetă simplă şi foarte gustoasă. 

Somon cu cartofi prăjiti şi sos tartar

 O nouă reţetă a Mioarei, somon cu "frites" belgieni ! 

Supă cremă de cartofi

Mie îmi plac supa şi ciorba de cartofi în orice variantă, îmi plac toate soiurile de mâncăruri pe bază de cartofi şi sunt foarte bucuroasă că acest tubercul, care stă, între timp, la temelia hranei noastre zilnice, a fost adus din America.

 Ce ne făceam dacă oamenilor lui Columb nu le plăcea cartoful? 

 Am citit de curând că, mai în glumă, mai în serios, un celebru bucătar îşi datorează întreaga reputaţie  
piureului de cartofi. 

Supă cremă de ciuperci

Cel mai simplu mod de a prepara o supă cremă de ciuperci este să o cumperi la pungă. Amesteci cu apă, fierbi 5 minute, gata! 

 Dar nu apelăm la acest procedeu decât într-o situaţie extremă, când, spre exemplu, avem gripă sau ne pleacă avionul... 

Pentru că o supă cremă realizată de noi e mai sănătoasă, mai gustoasă, iar gătitul în sine ne face o imensă plăcere, nu-i aşa!? 

Şi priviţi ce simplu e: 

Ciolan bavarez de porc, pe varză

Pentru toată lumea care vizitează Bavaria, această binecuvântată ţară la poalele Alpilor, regat de la Napoleon încoace şi până la Bismark, tot ce poate oferi, spun eu, mai frumos Germania pe lângă Valea Rinului, a mânca un ciolan prăjit de porc, cu şoriciul crocant, însoţit de varză acră, aşa-numitul Schweinshaxn, într-una din berăriile vechi şi pline de farmec, sub umbra castanilor,  e la fel de important ca a vizită la castelul din poveşti al lui Ludwig al doilea, a face o plimbare cu vaporul pe Königssee  sau a bea o bere la Oktoberfest.

 Schweinhaxn, este, să zicem aşa, o specialitate locală, care a devenit emblema bucătăriei germane, şi o atracţie turistică!  Am mâncat de câteva ori, precum ziceam, la vreo berărie, această specialitate,  însă nu m-am încumetat să o prepar acasă. 

Risotto cu lapte de cocos şi creveţi mari

În această lume globalizată, se amestecă oamenii, se amestecă diferitele culturi şi bucătăria tradiţională, bazată pe produsele locale, capătă note noi, uneori exotice.
Aici avem un astfel de exemplu, în care reţeta clasică de risotto, realizată, de obicei, cu supă clară de zarzavat şi vin, primeşte o notă exotică prin laptele de cocos.
Mioara, care ne prezintă această reţetă, spune că ei îi place să foloșească laptele de cocos şi ca înlocuitor al smântânii în diferite alte preparate. E de origine vegetală şi are mai puţine grăsimi, spune ea. Un argument greu de contestat.

Vă propunem să încercaţi acest risotto cu note exotice!

Chiftele grozave

Am făcut, probabil ca orice femeie de vârsta noastră, ne spune Mioara,  de sute de ori, chiftele, aşa că termen de comparaţie atunci când spun că aceasta este cea mai grozavă reţetă de  chiftele EVER!

Clătite cu carne

Pentru clătite:

 250 g făină

 500 ml lapte 

50 ml apă gazoasă sau minerală 

un vârf de cuțit de sare

 3 ouă 

Pentru umplutură :

 500 g carne măcinată de porc şi vită 

o ceapă 

o linguriță de boia ungurească

 2 căţei de usturoi 

sare, piper 

o linguriță de cimbru uscat

 o lingură de smântână 

un pic de apă 

50 g unt

 Pentru sos:

 o ceapă mică 

un ardei capia 

o roșie 

o linguriță de boia

 o nucă de unt 

100 ml smântână de frișcă

Chec de lămâie

O felie de chec, dimineața, la cafea, sau după-amiază, când ne apucă un chef teribil de ceva dulce...

De ce să îl cumpăraţi din comerț, dragii mei, când îl puteți realiza din două mișcări?! 
Am avut mare succes cu această rețetă, este un chec zemos, aromat, ușor acrișor. 

Beef Wellington

 Despre  originile acestei reţete, mândria bucătăriei englezeşti, bucătărie pe care o cunosc foarte puţin, există mai multe legende. Una spune că da, ducele de Wellington, marele învingător de la Waterloo, ar fi consumat această friptură, tacticos, după ce l-a biruit pe Napoleon. 

Alta susţine că numele e dat de culoarea cărnii, ce se aseamănă cu aceea a cizmelor ducelui....

Nimic nu poate fi demonstrat, doar că preparatul acesta, scump, rafinat, laborios, nu este, vai, o creaţie englezească, ci o variantă a reţetei frantuzeşti  "Filet de boeuf en croute" , un muşchiuleţ de vită învelit într-un piure (duxelle) de ciuperci, apoi într-un aluat de foietaj şi dat la cuptor! 

 Vă recomand, înainte de a-l executa, să vă uitaţi pe You Tube la micul film realizat de cunoscutul bucătar Gordon Ramsey.

Arjana a luat taurul de coarne.

Antréuri calde

Iată  două  aperitive care se servesc calde,  le puteți face rapid. 

Nici să comanzi o pizza nu merge mai repede !

                                                       Creveți în prosciutto cu foietaj

Ingrediente:

250 grame creveți Tiger 

100 grame prosciutto 

200 grame aluat de foietaj 

 Dacă creveții nu sunt decorticați, se îndepărtează carapacea. Se taie feliile de șuncă în jumătate, pe lungime, astfel încât să avem câte o felie pentru fiecare crevete.
Se întide aluatul (5 mm) pe o suprafață înfăinată și se taie fâșii de lăţimea  unui deget.
Se rulează câte o felie de șuncă pe fiecare crevete. Se înfășoară crevetii în aluat, dar fără să se acopere complet. Se așază în tavă, se ung cu puțin ou bătut cu sare și se coc cam 15 – 20 de minute la 180 de grade.

Smochine umplute cu gorgonzola 

Ingrediente:

250 grame smochine uscate

100 grame gorgonzola

100 grame prosciutto

Plăcintă cu camembert -un aperitiv de milioane!

Ușor de realizat, gustos, rapid! 

Incercați rețeța Arjanei!

Supă ardelenească de zarzavat cu măruntaie de pui ( becsinalt leves)

Nu pot să mă gândesc la aceasta rețetă de supă fară să îmi vină în minte verile în care, împreună cu copiii mei, petreceam zile de vacanță la socrii, la Târgu-Mureș. Pentru că soacra mea, pe care noi toţi o numeam Nagymama, gătea această supă cu mare măiestrie. De altfel, tot ceea ce gătea ea era cât se poate de gustos.

 Nagymama era o gospodină de moda veche, nu făcea nimic în pripă. Îmi pare, desigur, rău că nu am notat decât unele din rețetele ei şi, de altfel, și pe acelea  le abordez cu  oarecare sfioșenie. 

 Am și acum în fața ochilor bucătăria curată ca un pahar, cu farfuriile  decorative din ceramică de Corund, cu patul  pe care soacra mea se mai odihnea după masă, cu rogojina ce ferea peretele, cuptorul  din faianță albă cu mânere strălucitoare de metal, în care duduia focul, şi masa din mijloc, acoperită cu grijă de o față de masă cu motive roșii pe fond alb. 

În această bucătărie, care dădea direct in curte,  ne primeau cu drag cei doi oameni mici de statură și firavi. 

 Socrul meu se grăbea să ne servească cu un păhărel de lichior sau de țuică de pere, făcută de el, iar soacra mea, în rochia ei de casă, cusută de ea însăși, peste care îsi lega cu grijă un șorț, când gătea, scotea din cămară un borcan de compot de pere, sau o altă surpriză dulce, pentru copii. Cămara aceea ascundea multe bunătăți, drămuite cu grijă si păstrate până veneam noi. Şi sunt câteva feluri de mâncare, precum această supă, sau niște fantastici papanași...cum de atunci nu am mai mâncat...

Totul acolo era bine organizat și decurgea conform unor reguli de mult încetățenite, reguli pe care nici măcar penuria anilor 80 nu le-a putut schimba. 

În beci se odihneau, în lada cu nisip,  legumele cumpărate la piață, toamna, în cămară exista o ladă cu făină bună , adusă de la moară, în rafturi se înşirau borcanele cu compot, conserve de fasole în suc de roșii, puse tot de cu toamna, mierea își avea locul într-un recipient special, iar în pod "creșteau", cum credea Lizuca, cârnații afumați.

 Nimic din ceea ce a fost nu mai e. Doar în amintirea noastră.

Pateu din ficat de pui în aluat de pâine

Am o mare rugăminte la voi, prietenii mei! Nu vă lăsaţi influenţaţi de aparenţe, nu vă grăbiţi să judecaţi calitatea fotografiilor din această postare. Recunosc, nu sunt prea grozave! Dar reţeta e cu siguranţă absolut fenomenală ! Aşa că ne încumentăm să o postăm.  Dacă o veţi reproduce, veţi fi şi voi la fel de încântaţi cum am fost noi. 
Eu și  Arjana, care a și preparat-o, am găsit-o într-o revistă dragă nouă, "Servus" . Rețeta fiind prezentată ca o specialitate festivă bavareză. Ei...eu cred că, la origini, este o rețetă franțuzească ! 
Nu sunt francezii specialişti în pateuri şi terine? 
Trebuie doar să citiţi lista ingredientelor, şi deja vă lasă gura apă. Ficat de pui combinat cu miere, piure de mere,  vin de Porto şi condimente ! Nu puteţi rămâne indiferenţi ! 

 Să pornim la treabă!

Odă sarmalei!

 Cred că orice blog românesc, care se respectă cât de cât, postează măcar o reţetă de sarmale. Deşi, sigur, toată lumea prepară sarmale. Ce mare scofală, veţi zice....Ba lumea  le găteşte chiar mai des decât o fac eu, de 2-3 ori pe an. Drept care spun cu modestie....nu sunt specialistă în acest domeniu.

 Vă ofer reţeta mea, de care am fost, totuşi, mulţumită. Cred că, de fapt,  la sarmale, ingredientele sunt cheia succesului, nu neapărat abilitatea bucătarului. Varza trebuie să fie murată cu măiestrie, cu multe condimente aromate, să aibă foaia subţire, carnea trebuie să fie proaspătă şi suficient de grasă, ideal e să avam şi o bucată de afumătură...
Sarmalele, care, am aflat de curând , au fost declarate mâncarea cea mai iubită de români
 (puteam să spunem asta şi fără mare sondaj de opinie...) sunt un fel spornic şi, până la urmă, nu prea bogat în calorii. 

 Dar marele avantaj şi, cred eu, succesul lor, ca mâncare naţională, constau în faptul că,  dintr-o căpăţână, două de varză, care costă mai nimic..., puţin orez şi o mână de carne,  rezultă, dacă ai imaginaţie şi îndemânare, dacă ţi-s dragi aroma şi gustul de neînlocuit ale praznicului rustic de odinioară, o combinaţie savuroasă, care, în plus, îndestulează 10 oameni! 

De asta şi-au dat seama românii demult, ei, care au o mare înclinaţie spre tocături şi legume umplute. Vara-iarna! De la chiftele, chifteluţe, pârjoale în toată regula, la gulii umplute, ardei umpluţi, ceapă umplută, roşii umplute... Nu cred să mai fie vreo bucătărie aşa de bogată în astfel de preparate. În ceea ce priveşte sarmalele, nu admitem nici un fel ce comentariu. 

Ale noastre sunt cele mai bune. Şi ce dacă numele are origine turcă ? Ceea ce produc cei din jur nu e decât un palid plagiat culinar. 
Şi nemţilor le-a venit ideea să umple foile de varză, dar ceea ce a ieşit, fraţilor.....nişte sărmăloaie din varză dulce, tari ca piatra şi care se consumă însoţite de cartofi. Nu, mulţumesc! 

 Circulă prin bloguri şi o reţeta, foarte elaborată, atribuită lui Păstorel Teodoreanu. Poate

cândva...

Astăzi însă doresc să vă prezint sarmalele mele modeste...Hm, parcă-l aud pe tatăl meu exclamând: "Şi răciturile unde-s? Păi cum, sarmale fierbinţi, fără piftii reci, abia scoase din beci?"  Aceasta e rafinata asociere de sărbătoare în satele din Gorj...Dacă nu se va fi uitat şi abandonat, în febra depersonalizantă a modernizărilor mimetice, ridicole, superficiale...Promit: despre tandemul sarmale - răcituri, altă dată. 

Acum: