joi, 23 aprilie 2015

Guglhupf (Cozonacul împărătesc)

Guglhupf (Cozonacul împărătesc)



Cred că ştiţi, dragii mei, eu am o mare febleţe faţă de cafenelele şi produsele de cofetărie austriece. Nu  ştiu dacă această slăbiciune îmi este dictată de gene, bunica mea din partea tatălui fiind austriacă, dar cert este că îmi sunt foarte dragi toate prăjiturile care au depăşit cu mult graniţele Vienei, care se găsesc în orice cofetărie onorabilă în interiorul hotarelor  fostului Imperiu Austro-Ungar, de la Cernăuţi până la Bratislava, Praga, Timişoara, Budapesta, Zagreb şi Dubrovnic. Putem chiar, zicea un scriitor transilvan, să tragem o graniţă olfactivă , în interiorul căreia toată lumea cunoaşte tortul Dobos, tortul Sacher, strudelele cu brânză, mere sau cireşe, cremşnitul şi multe altele. Şi fiecare gospodină care se respectă are şi o colecţie bine garnisită cu astfel de reţete, transmisă  din generaţie în generaţie ! Nu cred că în alt loc din lume s-a ajuns, în acest domeniu, la o astfel de perfecţiune.
Îmi fac o datorie de onoare în a propaga această tradiţie, să nu piară sub avalanşa de muffins şi cupcakes ce ne inundă de peste ocean !

joi, 16 aprilie 2015

Mâncare de legume cu pește



Există în germană o expresie pentru care eu, cel puțin, încă nu am găsit echivalentul românesc: Eintopf. De fapt este ceva între supă și mâncare scăzută, și de multe ori conține pe lângă una sau mai multe feluri de legume fie carne fie cârnați fie chiar pește. Cert este că e ceva care satură, și, cred eu, înlocuiește cu succes două feluri...deci economisește timp. 
Michaela mi-a sugerat o astfel de rețetă cu pește.  In original : Fischeintopf ! o retetă extrem de rafinată, zic eu ! 
 invit să incercati !

miercuri, 8 aprilie 2015

Sărățele rapide



E bine să ai in congelator un pachet de aluat de foietaj. Sau două ! Uneori te poți ajuta cu acest aluat minune, cum l- am numit eu intr- o rețetă mai veche: http://gusulita.blogspot.de/2013/03/aluatul-cu-multiple-talente.html 
Azi doresc să vă prezint o rețetă rapidă de sărățele. 

vineri, 3 aprilie 2015

Ouăle încondeiate ale Voichiței




Am văzut de multe ori ouă realizate artizanal, frumos încondeiate, vopsite cu ajutorul unor coloranți naturali, luați din gospodărie. Femeile din nordul Moldovei, si cele din Maramureș sunt foarte pricepute. De cele mai multe ori, mi s-a spus, ouăle roșii sunt vopsite cu un extract din coji de ceapă.
 Dar în acest an, prima oară,  am aflat întregul așa zis proces tehnologic explicat cu răbdare de Voichița, cumnata prietenei mele Gabriela. Voichița este cu adevărat o româncă frumoasă, cum doar româncele știu a fi, harnică și pricepută din Maramureș. Am primit cu bucurie vizita ei și a soțului ei și am fost fericită să am parte de rodul strădaniei ei, ouăle încondeiate. 

Lasagna à la bolognese





Mioara zice: " mie nu imi plac pastele! Eu zic: "ba mie chiar imi plac !"

 Imi plac toate pastele, dacă  sunt de calitate bună. Si cele proaspete si cele uscate, si cele inguste si cele late, si cele patrate si cele rotunde. Imi plac pastele sau cum ziceam mai demut , taiteii, si dulci si sarati. Cu nucă  sau cu mac, Imi plac macaroanele cu branza telemea...si sitti..daca lasi un pic telemeaua să  se topeasca, si se mai prinde si de fundul oalei, si rezulta o crustă  care poti sa o razi cu furculita...pă i nu te bati pe ea? 
Imi plac taiteii in supa, imi plac lastele umplute cu branza de vacă , cu gem, presarate cu pesmet . Ce sa mai spun de taiteii cu varza si cu un pic de piper? Ooof, of! Daca nu ar necesita atata timip calirea verzei. Că  nu poti pune apa, trebuie să  stai langă  ea...Dar in curand voi avea statutul comod al gospodinei, fără  alte obligatii externe! Atunci să  vedeti taitei cu varză !  
Si chiar asa, spaghetti cu un sos de rosii, sau "aglio olio", adică  mancarea saracului in Sicilia : paste cu ulei de masline si usturoi. Ah, uleiul de masline  e scump...nu insă  dacă  ai tu niste maslini in ogradă ...
Ce mai, in limba asta noua, sunt mare fan de paste !

miercuri, 18 martie 2015

Pâine integrală cu iaurt

In seria rețetelor de pâine realizată cu automatul de copt pâine,  ( pentru mine, după mai mult de patru ani incă în actualitate) o rețetă gustoasă: pâine din făină de grâu integrală, cu iaurt.
Iaurtul dă un gust ușor acrișor, și o consistența mai păstoasă. 
Sper să vă placă cum ne-a plăcut nouă. Vă reamintesc cartea doamnei Mirjam Beile
 " Brotbacklust" . Cu nici o rețetă nu am dat greș ! 



joi, 12 martie 2015

Chec cu lamaie




Veți fi cu sigurantă încântați de această rețetă de chec usor, dar zemos cu suc de portocale și lămâie. Este o retetă oferită pde Michaela, si realizata precum vedeti in această formă arătoasă de Guglhupf. Am incercat-o și eu, și nu pot decât să o recomand cu mare caldură ! 

marți, 3 martie 2015

Clătite umplute cu carne de pui și sos de smântână






V-aţi întrebat, desigur, deseori: "Ce să fac eu cu carnea aceasta?", după  ce aţi scos puiul sau găina dintr-o concentrată supă din carne. Varianta clasicăeste salata boef. Sau pilaful.
Eu vă propun, însă , ceva inedit, și anume:  clătite umplute.

luni, 23 februarie 2015

Brioșe traditionale suedeze (Fastlagsbullar sau semlor)




Mare le-a fost spaima supușilor,  în 1771, când regele lor, Adolf Frederick,  la curtea Suediei, după un prânz copios, alcătuit din homar, caviar, hering afumat, cu varză acră, șampanie și 14 semlor,  a căzut grămadă și a murit ! Da, da! Acestea erau prăjiturile favorite aleregelui! Minunatele brioșe cu aromă de kardamom,  înmuiate în lapte!
Dar paisprezece?!
Când am vizitat prima oară Suedia, în 1993, la invitația Mioarei şi a familiei sale, prietena mea  s-a străduit să îmi arate tot ce este reprezentativ pentru stilul de viaţă de acolo. Şi, pentru că era iarnă, după Crăciun, a pregătit într-o zi şi această delicioasă prăjitură! Deși nu știam de pățania regelui, m-am oprit cu greu după două brioșe !
Haideți să vă povestesc câte ceva despre aceste semlor !

duminică, 15 februarie 2015

Felii cu cremă caramel ( Karamellpité)






În copilărie,  mama făcea deseori această prăjitură. Îmi amintesc perfect  momentul de concentrare şi ușoară tensiune când scotea foile coapte pe fundul tăvii din cuptor și trebuia să le treacă, fără să se sfărâme, pe o tavă întinsă . O făcea cu rapiditate, cu mișcări decise, si se bucura copilărește când lucrul acesta îi reușea ! De aceea, m-am bucurat când , în prag de Crăciun, am văzut postarea Anitei cu aceste foi caramel. Mi-ar fi plăcut să pot să sun, ca de multe alte ori, acasă, la Timisoara, ba am și avut un moment impulsul să o fac și să o întreb pe mama de rețeta ei. Dar, deodată, din păcate, lucrul acesta a devenit imposibil!
Am realizat totuşi prăjitura, după rețeta din blogul Anitei: "Kavé és Csokoladé". Am realizat-o de acest prim Crăciun în care mama a fost cu noi, vai, doar în gând ! 

miercuri, 4 februarie 2015

Salată de fasole verde cu maioneză





Cu această salată, ușor de pregătit, ne-a bucurat Gabriella de Revelion. Fiecare dintre noi a pregătit ceva, am avut o masă cu multe așa zis aperitive gustoase. 
Ca să vă faceți o idee, iată cum arăta: 


Dar să ne intoarcem la salata noastră. Deși a fost pregătită cu majoneză, a fost ușoară și deci nu ne-a stat greu în somac. A mers bine cu pâine proaspătă, albă. 


joi, 29 ianuarie 2015

Gratin de varză de Bruxelles


Intotdeauna m-au fascinat aceste mici vărzuțe, mulți muguri pe un cotor inalt, care, in anii tinereții mele,  erau greu de găsit. Imi aduc aminte că am văzut atunci o ilustrație într-o ediție veche a cărții de bucate a Sandei Marin...Nu le-am gustat decât târziu, în țara mea de adopție. Acum se găsesc in Supermarkt și vara și iarna. Eu vă sfătuiesc să cumpărați varza de Bruxelles toamna tărziu, dacă se poate, de la un producător..Astfel veți avea surpriza unei arome deosebite! 
Arjana a gătit cu acești muguri un gratin de care a fost foarte încântată ! Sa vedem rezultatul : 

marți, 27 ianuarie 2015

Tort cu marțipan și cremă de cafea



Trebuie sa vă spun că acest rort este în totalitate creația Arjanei. V- ați dat seama,, desigur că dintre noi,  cele care tămbăluim în bucătăria lui Gușuliță, cea care e mare specialistă în prajituri și torturi este Arjana. Ea a combinat in mod armonios marțipanul cu crema de cafea si a iesit o bunătate de tort pe care vă invit sa il gustați !


miercuri, 14 ianuarie 2015

Cozi de homar la cuptor

Rețeta Mioarei: 

Fotografiile explică totul. Aceasta este o rețeta foarte simplă  și cu un rezultat extraordinar. 



Iată: Am cumparat trei cozi de homar congelate, dar  crude (nefierte) si care proveneau de la homar sălbatic, adica nu de cultura. 

Ce mi s-a parut interesant este felul in care trebuie pregatite: carcasa se taie pe spate, cu o foarfecă mare și bine ascutită , asa cum se vede in poză. Se crestează și carnea puțin cu ocazia asta. In fiecare crestătura am pus unt topit, sare, piper si boia (neaparat si de calitate bună) 

Am ținut cozile la cuptorul incălzit  in prealabil la 225 de grade, maximum 10 minute . Durata este în funcție de mărimea  cozilor, chiar și mai puțin de 10 minute,  dacă cozile sunt mai mici. E foarte important să nu se lase cozile de homari prea mult la cuptor pentru că atunci carnea devine "gumoasă ". In cuptor cozile isi schimbă culoarea, de la gri la rosu, asa cum e si homarul fiert de altfel.

A iesit nemaipomenit de bun!


duminică, 11 ianuarie 2015

Stridii gratinate

miercuri, 7 ianuarie 2015

Cheesekake cu ciocolată


Prajiturile si torturile cu creme pe bază de smantanä tip ganache, sau de branză s-au impus în ultimul timp în defavoarea celor cu cremă pe bază de unt. Este spun eu, foarte bine. Vom rămâne, desigur mari admiratori ai unui doboș reusit...mai rar așa o parjitură rafinată, dar totuși constat cu bucurie apariția unor torturi ușoare și în același timp extrem de bune. 
Iată-l pe acesta, realizat de Arjana pentru musafirii ei. Un tort cu o cremă de branză dulce și ciocolată! Nu numai delicios dar și usor de  realizat. Veți vedea imediat ! 
Din păcate nu deținem o fotografie cu o felie de tort...dar v-am fi foarte recunoscătoare dacă, in cazul în care acest tort a implinit sufragiile voaste ne-ati trimite o astfel de
fotografie ! 
Sa ne apucăm, deci, de treabă: 

marți, 6 ianuarie 2015

Curry de pui ( 2)




Iată o mâncare care ne scoate un pic din cotidian,  consistentă făra să fie grea, și cu mare succes la copii și tineri. Incercați rețeta Mioarei

vineri, 26 decembrie 2014

Brioșe umplute cu mere



Foarte arătoase prajiturele, dragi prieteni !
Și până la urmă ușor de făcut!
Zemoase, gustoase, cu o crustă crocantă la suprafața, si cu delicioasele migdale ! De ce toată ziua plictisitoarele prajituri în tavă ? Si de ce toată ziua doar muffins ? De ce nu o combinatie dintre cele două ?
Iatä cum au incept lucrurile ..
M-am așezat în fața multiubitei mele tablete și am început să răsfoiesc virtual internetul in căutarea unei rețete inedite.



 Pe pagina firmei Dr. Oetcker, cu produsele impecabile și indispensabile pentru patiserie am găsit aceste brioșe umplute și m-am pus pe treabă 

marți, 23 decembrie 2014

Low -carb muffins




Despre aceste rețete și alimente care se cheamă așa sofisticat "low-carb", s-ar putea discuta o gramadă. De fapt este vorba de produse, fie naturale fie prelucrate,  care au un conținut scăzut de de hidrați de carbon sau altfel spus, de glucide. Și ele sunt la mare vogă ! S-a constatat, spun acuma specialiștii nutriționiști, că cele mai mari daune organismului uman le aduc glucidele in exces. Ele sunt răspunzătoare  de diabet, de obezitate, de boli cardiovasculare etc, etc, și mai dau si dependentă.
Asta cred, pentru ca vei dori desigur să mai mananci o prajitură bună ...daca ea ți-a trezit interesul !
Deci, dietele actuale sunt,  multe din ele,  "low-carb" .
Nu a fost mereu  așa. Prin anii ' 90 teoria era că nu glucidele ci grasimile sunt extrem de dăunănoare...că poți consuma cantități  considerabile de spaghetti dacă renunti la sosul gustos și plin de grăsimi.
E greu sa gătești bine făra un minim de grasimi. Ele sunt purtătoarele  gustului...și de ele se leagă in
organism vitaminele liposolubile, cum ar fi grupa vitaminelor B... Dacă  mă intrebati pe mine, vulpe batrană, vă spun ca modele vin si pleacă dar cel mai bine e să mănânci  cu masură din toate.Omul in evolutia lui este omnivor. Dar fie așa sau fie așa, scopul este o tăliuță subțire. Mult sport si salată verde ne spun vedetele..dar ce te faci dacă  pur si simplu ai pofta de ceva dulce !?
Ei,  tocmai pentru așa o situație  e rețeta noastră de azi. Găsită, incercată, fotografiată și mâncată de Lizuca ! O rețetă de muffins fără făină în schimb cu migdale măcinate.
Am cautat un tablou comparativ al conținutului în nutrienți al mai multor nuci și semințe. Nuci, alune, macadamia, cashew,  arahide si migdale, și am constatat că fata mea are dreptate. Migdalele sunt cele mai sarace in glucide, Nucile au dublu de mult.
Să vedem deci : Low -carb muffins
Pentru 12 bucăți :
4 ouă
Un praf de sare 
75 ml de ulei 
200 g de migdale măcinate
1/4 de lingurița de bicarbonat de sodi
2-3 linguri de sirop de Stevia sau sirop de arțar
O lingurița de praf de scorțișoară

Separăm ouăle, batem spumă cu un praf de sare, amestecăm gălbenușurile cu uleiul și siropul de stevia sau de arțar, separat amestecăm componentele uscate respectiv migdalele, bicarbonatul și scorțisoara. Adaugăm alternativ la amestecul de gălbenușe albușurile bătute si migdalele, omogenizăm cu mișcări de jos in sus. Plasăm masa în formele de muffins unse în prealabil cu un pic de unt sau ulei și coacem la 180 de grade , 20 de minute.

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Cofeturi ( bomboane) cu marțipan





Nu am fost prea harnică în acest an în ceea ce priveste coacerea fursecurilor de Crăciun, trebuie să recunosc. În general am stat ceva mai putin în bucătărie și am sperat că prietenele mele mă vor scoate la liman să zicem așa. Una dintre ele, Michaela, mi-a și trimis câteva rețete excelente pe care urmează să la prelucrez și să le postez. Și totusi m-am lăsat cucerită de acestă bombonică,, cu   diferite feluri de migdale, și cu visine sau cireșe în interior. E o mică imbucătură dulce care poate fi bine servită cu un expresso tare ! 

miercuri, 10 decembrie 2014

Cornulețe cu migdale



Cornulețele din aluat fraged, fie cu nuci, fie cu migdale sau alune macinate,  fac parte dintre cele mai populare si iubite fursecuri, si nu lipsesc din colectia fiecarei gospodine din Germania, Austria sau Boemia în pragul Craciunului. 
Eu am publicat reteta pe care o prepar de obicei, pe baza de nuci in colectia de fursecuri din 2011.
Iat-o Aici
De data acesta doresc să vă ofer o variantă pe bază de migdale măcinate foarte fin. Rețeta este a lui Alfons Schubeck . 

250 g de unt moale
90 g zahăr  praf
Un vârf de cuțit de sare
Un pachețel de zahăr vanilat
Un ou
300 g de făină
150 g de migdale măcinate
Se pudrează în final cu 50 g de zahăr praf cu o lingură de migdale măcinate. 
Mestecăm untul cu zahărul până la o consistență spumoasă.Adăugăm făina, zahărul vanilat, sarea, migdalele măcinate si în final oul. Frământăm un aluat omogen pe care îl lăsăm la firgider timp de cel putin o oră. Tăiem bucăți, facem un sul de aluat pe care îl tăiem formând cornulețe cât mai uniforme.
 Le coacem 8-10 minute la cuptorul în prealabil încins la 175 de grade. Avem grijă să nu se ardă. Le tăvălim incă calde în zahăr praf. 

marți, 9 decembrie 2014

Turta dulce à la Arjana





Arjana ne-a facut bucuria de a inaugura perioada premergatoare Craciunului, ceea ce in lumea vestică se cheama Advent, cu o rețetă inedită de turtă dulce.
Dar să vedem un pic ce este, de fapt,  turta dulce? Una din cele mai vechi prăjituri, coapte traditional in postul Craciunului, dintr-un aluat fară grăsimi animale, cu ou insă și  pe baza de faină,  nuci și miere, bogat în mirodenii, anason, scorțișoară, piper, cardamom, nucșoara etc. Un aluat dens ce poate  fi impregnat si tăiat in forme și care se intărește apoi și poate fi păstrat multă vreme. Făina folosită 
 cu precădere este săracă in gluten, iar procesul de dospire în lipsa apei, este ajutat de o sare de carbonat de potasiu, numită " Pottasche" ce a fost inițial extrasă din cenușa, precum si o sare de amoniu, rezultată din mărunțirea coarnelor de cerb, de unde numele de Hirschhornsaltz. Azi se folosește pe scară largă praful de copt. 
Prajituri pe baza de miere sunt cunoscute din antichitate , dar turta dulce in  forma ei acutală iși are originea în Dinant  în Belgia de unde apoi s-a răspântit în Germania  la Aachen ( și acum sunt celebrele așa numitele aachener Printen) apoi în mănăstirile din Franconia unde ele Măicuțele coceau așa numitele turde de piper, Pfefferkuchen, numele amintind de conținutul în mirodenii cu aroma foarte puternică. În cronici ale anului 1296 sunt amintite astfel de turte la Ulm. Iar  turtele dulci de Nürenberg cu un aluat mai moale, multe nuci, fructe zaharisite și marțipan au fost realizate inițial intr-o mănăstire de calugări din Heilsbronn în secolul al paisprezecelea.

Azi exista multe centre de turta dulce în Germania, Austria , Elveția , Olanda și Peninsula scandinava. Putem spune ca e cel mai răspândit " dulce" din pragul Craciunului.


vineri, 28 noiembrie 2014

Plăcintă cu mere





Cu ani în urmă, am folosit des acest aluat, pe care doresc sa îl prezint aici, un fel de aluat de foietaj rapid, pentru diferite rețete. Este vorba de aluatul cu părți egale de unt sau margarină, făină și brânză de vacă. L-am preparat deseori, ca aluat de saleuri, niște saleuri ușoare care cresc frumos și pe care le presar cu chimion sau cașcaval. A fost o vreme, care a trecut de mult timp, slav Domnului, când ouăle era greu de găsit. Va puteți închipui așa ceva, mai tinerii mei prieteni? Acest aluat  era, astfel,o alternativă la aluaturile clasice. Caci aveai  nevoie de multă imaginație pentru a putea prepara câte ceva să îți întîmpini musafirii sau sa îți bucuri familia, la sfârșit de săptămână. 
De data aceasta, deși aveam ouă, am vrut să încerc în ce măsură se potrivește acest aluat la plăcinta cu mere.  Am fost foarte mulțumită, se potrivește foarte bine ! 

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Supă cremă de dovleac orientală




Nota orientală a acestei rețete este dată de combinația de mirodenii. 
Am folosit praf de curry, nu prea iute, vanilie, un pic de scorțișoară, usturoi și ghimbir și chilli. 
M-a inspirat bucătarul münchennez Alfons Schuhbeck, pe care deja îl cunoașteți. 
Supa cremă de dovleac este una din supele mele preferate, chiar și în varianta chasică, aveți rețeta aici

Dar cu siguranță merită să incercați și varianta orientală. 

Pentru patru persoane avem nevoie de: 
600 g Dovleac galben 
0,75 l Supă de legume 
150 g Smantână dulce
1 Lingură de curry
Un cățel de usturoi
O felie de ghimbir 
O bucățică de coajă de lămâie


Jumătate de baton de vanilie
40 g de unt rece
Salz
Un ardei iute mic ( chilli) sau un varf de cuțit de praf de chilli
50 g de fulgi de migdale 

Supa clară de legume o putem prepara în prealabil. Eu fac de obicei o cantitate mai mare și congelez porții de câte 1 litru. Dar dacă nu aveți timp, puteți să folosiți și 750 ml de apă la care adăugati un cub de supă concentrată. 
Curățați si tăiați dovleacul bucățele de aproximativ 1 cm.
Fierbeți-l la foc mic timp de 20 de minute în 750 de ml de supă de legume, sau de supă clară de pui sau de apă. Luați de pe foc, Adăugați o lingură de curry și mărunțiți totul cu un blender, până la obținerea unei paste fine. Turanți smântâna, omogenizați, și adăugați apoi celelalte arome: cățelul de usturoi, felia de ghimbir, felia de coajă de lămâie, miezul batonului de vanilie, un vârf de cuțit de scorțișoară și felii subțiri de ardei iute. Aveți grijă să nu exagerati cu iuțimea că peierdeți savoarea celorlalte arome. 
Lăsați să se extragă câteva minute după care le indepărtați. Dregeți cu unt rece de la frigider, și eventual mai cu puțin curry . 
Serviți cu fulgi de migdale pe care le-ați prajit fără grasime într-o tigaie antiadezivă . 





marți, 11 noiembrie 2014

Pește gratin






Iată ce am găsit eu în Dex:
" GRATINA, gratinez, vb. I tranz. A realiza o crustă la suprafaţa unui preparat culinar, prin rumenire la cuptor; pentru a obţine o crustă frumoasă, în mod curent suprafaţa preparatului se acoperă cu un strat de brânză sau pesmet".
Exact acest lucrul l-am făcut cu niște pește !  Mai exact: am acoperit  cu un amestec de pesmet, pastă orientală și unt câteva felii de pește, pe care, în prealabil, le prăjisem, scurt, în tigaie.
Rețeta este a mentorului meu în ale bucătăriei, Alfons Schubeck, și am învațat-o cu ocazia acelui curs despre care v-am povestit.

sâmbătă, 18 octombrie 2014

Clătite scandinave cu brânză și somon




Mioara a realizat aceste clătite sărate, pe care le-a umplut cu brânză proaspătă de capră și cu somon afumat. Le-a prezentat sub forma unui tort aperitiv, decorat cu somon şcu icre de somon.
A folosit un pic de mărar, de piper și de chives, sau, cum am găsit eu în traducere, arpagic verde. Această plantă, ce seamănă la gust destul de bine cu ceapa verde, nu mi-a fost cunoscută în bucătăria tradițională românească. Acum o utilizez deseori, pentru aromatizarea sosurilor, a umpluturilor sau a brânzei proaspete. Sinceră să fiu, nu am cunostiința ce denumire s-a încetățenit, dar cred că voi stiți despre ce vorbesc.

luni, 13 octombrie 2014

Mușchiuleț de porc cu ciuperci












Am gătit acest mușchiuleț pentru o seară cu prieteni vechi. Am gătit împreună şi, cum fiecare a avut câte o idee, a ieșit ceva foarte bun.

vineri, 10 octombrie 2014

Brânză de capră învelită în șuncă, cu salată și smochine





Iată un aperitiv foarte reușit, dragii mei!

Gustul iute și aromat al brânzei de capră merge foarte  bine cu cel de afumătură al șuncii și cu cel dulceag al smochinelor. Pe un pat de salată de toamnă, numită, total greșit, de unii, valeriană, cu un sos de muștar cu miere.

luni, 29 septembrie 2014

Tort de zahăr ars




Cunoașteți cu toții acel desert, care se prepară ușor  şi e iubit de mic şi mare: crema  de zahăr ars. 
Am postat reţeta mai demult, deci nu e nici un secret pentru voi. Dar ieri, la sugestia Anei, şi de dragul Lizucăi, am recurs la o variantă ceva mai elaborată, și anume:  tortul de zahăr ars. 
Ei bine, m-a cucerit pe deplin. E delicios, ușor de făcut, poate fi chiar realizat în ultimul moment, când avem musafiri neașteptați. E, de altfel, o rețetă care se potrivește foarte bine Mioarei, ştiţi doar că ea este o persoană practică, iar rețetele ei trebuie să îndeplinească două condiții: să fie bune și să meargă repede. Tortul de zahăr ars răspunde ambelor cerinţe. 
Doar că...vă previn că avem nevoie de ceva ouă...
Dar, fraților! Nu tu ouă, nu tu unt, nu tu frișcă! Șiaveți pretenţii la o prăjitură bună! Nu se poate !
Dacă stăm strâmb și judecăm drept…(cum uneori spune prietena mea Mioara), poate că sunt
multe ouă în total, dar pe felie de tort...tot doar o jumătate de ou sau poate unul ajunge..

impresii din camara Arjanei 2014 /1 Pere murate

O noua retetă, in aceasta toamnă , din cămara Arjanei ! 

Pere murate


2 kilograme pere (nu prea mari)
1 kilogram zahăr
1 litru oțet
sucul de la o lămâie
10 cuișoare
2 lingurițe boabe piper negru (piperul ușor strivit) 
1 bucată ghimbir proaspăt de 2 – 3 cm, felii subțiri
2 batoane de scorțișoară

joi, 25 septembrie 2014

Pâine cu fulgi de ovăz




Cred că am mai amintit undeva, dragi prieteni, că unul din cadourile de care m-am bucurat cel mai mult a fost un automat de făcut pâine. Eu ştiu că mulţi dintre voi se entuziasmează la început, ca, apoi, acest obiect, care ocupă oarece spaţiu, să ajungă pe dulap, unde îl mănâncă praful.  Eu cred că acest lucru se datorează faptului că nu prea există  reţete bune pentru maşina de pâine. 
Eu am avut norocul să găsesc o carte, şi o recomand călduros acelora dintre voi care cunosc, cât de cât, limba germană. Autoarea este Mijriam Beile, iar lucrarea se numeşte "Brotbacklust ".  De când o am, pâinile mele ies perfect. Eu coc o pâine pe săptămână. Mă bucur de fiecare dată când miroase bucătăria a pâine
proaspătă. Iar copiii mei, inclusiv nepoţelul Leonard, o consumă cu poftă!  Şi una din cele mai gustoase pâini, la care, e drept, am îmbunătăţit un pic reţeta, este cea cu fulgi de ovaz. 
Iată despre ce este vorba: 

duminică, 7 septembrie 2014

Rulada exceptională cu spanac

Mioarei îi revine onoarea rețetei cu numărul 300 cu această rețeta extrem de gustoasă.




Iată ce ne spune ea:

Rulada aceasta, într-o veche carte de bucătărie, se numeşte "rulada excepţională cu spanac" și, de fiecare dată când o fac, e un mare succes!

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Ciocolată de casă



Există, desigur, multe feluri de ciocolată, unul mai bun decât celălalt ! Cofetarii se întrec în a crea sorturi noi, combină arome inedite, uneori chiar șocante. Pe lângă alune, migdale, stade, fructe conate și alte bunătați, găsim azi în rafturi ciocolată amăruie, cu chilli sau cu piper, cu ori uscate de lavandă și câte și mai câte. Am mâncat ciocolată în Elveția, la Bruxelles și la Bruges, am mâncat ciocolată proaspăt ieșită din laboratorul cofetarilor. Dar, cu toate aceste tentații, mă voi gândi mereu cu plăcere la ciocolata de casă, pentru ca ea are, pentru mine, gustul copilăriei.

Ciocolata de casă, sfarâmicioasă, învelită în celofan, şi care costa, dacă  îmi aduc bine aminte, un leu și cincizeci de bani. Multe gospodine au încercat să reproducă gustul și consistența acestui produs. L-au îmbunătățit în fel și chip, cu stade sau cu nuci. Dar ceea ce era esențial în rețetă era laptele praf. Un anume lapte praf...sunteți fericiți dacă îl mai găsiți astăzi. 

Avem aici o rețetă a Arjanei. Eu am gustat rezultatul. Se apropie foarte mult de ciocolata
copilăriei mele! 
Vă invit să o încercați.