Curry de pui cu spanac

Precum ştiţi, dragele mele bucătărese pasionate, şi dragi prieteni,  curry este o mâncare indiană. Poate fi vegetariană, poate fi cu diferite feluri de carne, sau peşte, variază în gust şi compoziţie în funcţie de diferitele regiuni ale Indiei, dar, în general, este ceva cu sos. O mâncare săţioasă, aromată şi care se serveşte ori cu pâine indiană ori cu orez. Ea a câştigat teren şi în bucătăria tailandeză, în cea japoneză şi  în cea englezească, pentru că, probabil, le-a mai ostoit foştilor funcţionari coloniali, în lungile seri de toamnă, dorul de India!  

Există, desigur, şi între mirodenii, o combinație ce se cheamă  pulbere de curry. Ba chiar mai multe feluri de astfel de pulberi, mai aromate, mai iuţi etc.

Praful de curry, sau  ceea ce noi deseori denumim, pur şi simplu, curry, esteo invenţie a englezilor  din colonii, nu mai veche de secolul al XVIII-lea. Englezii, complet depăşiţi de multitudinea de sosuri aromante indiene, aşa-zisul Masala, au creat aceasta combinaţie de mirodenii măcinate. La bază stau kurkuma, coriandrul, piperul, chimionul negru sau Nigella, uneori se mai adaugă ghimbir, usturoi sau chilli, muscat, boia,  scorţişoară, cuişoare. Praful de curry a avut un succes foarte mare, şi azi se foloseşte în multe mâncăruri, cărora dorim să le dăm o tenta orientală. Nu şi în bucătăria tradiţională din India sau Tailanda.

Da, categoric, mâncărurile aromatizate cu praf de curry sunt un compromis între bucătăria indiană şi gustul european.

Copilul cu trei moașe sau maratonul de la Viena

A trecut ceva vreme de la acest eveniment, adica maratonul de la Viena 2014. 

A fost primul maraton la care am asistat, si trebuie sa recunosc, nici ca m-au interesat astfel de evenimente sportive pana acum. Dar Lizuca, cine altcineva, m-a implicat în viața ei sportivă care a crescut în intensitate în ultimele luni. Lizuca și-a pus în cap să fugă un maraton, după ce, anul trecut,  prin octombrie a reușit, fără prea mare antrenament, să fugă 10 km și să termine cursa în Stadionul Olimpic din München. Ce trăire! 

Și ca urmare, incurajata de succes,  s-a hotărât să se inscrie ca participanta la maratonul de la Viena în primăvara acestui an. 

Nimic nu a putut să stea în calea acestei hotărâri. Nici întinderi musculare, nici semne de efort prea mare, nici chiar o fractură ca urmare a unei căzăruri la ski. Nu și nu, fetița mea are o voință de fier. Și iată-ne deci, eu, Lizuca, și prietenele mele Gabriella și Zsoka in drum spre Viena, vineri după masă în 11 aprilie. 

Socată

Oriunde mergi, dragii mei, te intampina mirosul putrenic, usor dulceag,  al florilor de soc. 

Precum stiti din aceste flori se prepara o limonadă naturală, fără coloranti, fără conservanti doar cu zahar si lamaie, o bautura racoritoare mai demult  iubita si populara. Nu stiu daca si acum. De aceea v- o readucem in memorie si va  mai reamintim cateva preparte din flori de soc: 

De exemplu, acest  gelee foarte aromat : http://gusulita.blogspot.de/2012/06/gelee-de-soc-si-o-invitatie-la-concurs.html, 

 ceaiul din flori de soc  sau un flori de soc in aluat. 

Salată cu ouă, șuncă , castraveți și prune uscate

Tot din seria de salate ale Arjanei:    

Salată verde cu roșii și somon

Au venit în sfârșit  zilele calde de vară ! Nimic mai potrivit decât salata aceasta răcoritoare, care ne furinzeară fosfor și uleiuri valoroase fără să dăuneze siluetei. Vă intrebați și voi, nu-i așa, cum arătați în costumul de baie cumpărat anul trecut . 

Arjana, care ne promite multe astfel de salate ușoare și gusotase nu trebuie sa-și faca griji in această priviință. 

Gem combinat de căpșuni şi rubarbă

O nouă primăvară, o nouă vară ! A venit iar vremea conservelor !

 De data aceasta,  nu Arjana este autoarea  delicioasei combinaţii pe care doresc să v-o supun atenţiei, ci Michaela, prietena mea şi a voastră ! 

 Vă plac gemurile combinate ? Noi am combinat căpşunile cu rubarbă, căci 
ele  rezonează perfect, atât în prăjituri, în compoturi, cât şi în gemuri şi dulceţuri. Asta pentru că, la aroma rafinată şi binecunoscută a capşunilor, se adaugă nota acrişoară dată de rubarbă. 

 Cunoaşteţi rubarba,nu?
Plantă ierbacee perenă, care îşi are originea în Himalaya şi a ajuns în Europa relativ târziu, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, prin Persia şi Rusia. Ceea ce folosim sunt tulpinile

fragede. Planta se cultivă uşor, este rezistentă şi creşte până la o înălţime de 2 m.

Nemţii, olandezii şi englezii o iubesc şi o cultivă pe suprafeţe destul de mari. Ei trăiesc în ţări în care, din pricina ploilor frecvente şi a climei mai puţin blânde decât la noi, vişinele, cireşele şi caisele nu au prea multe şanse de a se coace, spun eu, cu o uşoara maliţiozitate...La noi, rubarba este mai cunoscută în Ardeal, prin intermediul saşilor.

Dar să fim deschişi la nou, dragii mei ! 

 Rubarba este  bogată în potasiu, acizi citrici şi vitamine. Persoanele cu o înclinaţie spre pietre la rinichi trebuie să fie precaute în consumarea ei, căci are şi un conţinut ridicat de acid oxalic.

Humus

Năutul, această leguminoasă foarte des folosită în bucătăria orientală, mai ales în Nordul Africii şi în Asia Mică, nu are la noi un renume prea bun.Până de curând, nici nu ştiam cum arată boabele de năut, sau mazăre turcească, şi mă gândeam doar la licoarea aceea care înlocuia delicioasa cafea de dimineaţă, şi pe care uneori, mult prea des,  a trebuit să o bem, când nu am mai putut face rost, pe căi ocolite, de doritele boabe de cafea. Dar ce zic eu aici ţine de  vremuri trecute, de care, nu-i aşa, nici nu mai vrem să ne amintim. Am întâlnit frecvent, de când sunt în Germania, reţete de "Kichererbsen". Supe, salate, le-am gustat şi apreciat, şi mare mi-a fost surpriza când am vrut să traduc numele acestor boabe gustoase în româneşte . Pentru ca este vorba de nimic altceva decât de năutul nostru ! Desi, trebuie sa recunosc, exista mai multe soiuri de năut. Cel negru, pe care il cunoastem ca inlocuitor de cafea, cel rosu şi cel galben, cu bobul mare, din care se prepara diferitele mancaruri delicioase.

Şi iată, din năutul galben se poate prepara humus,o pastă gustoasă, din boabe

 măcinate, îmbunătăţită cu pastă de susan, ulei de măsline şi  zeamă de lămâie.

O pastă hrănitoare, ce o puteţi mânca pe pâine, dacă vreţi, dar şi aşa, cu roşii sau salată.

O găsim  în magazinele cu  produse orientale, dar eu vă propun să o preparaţi singuri. Nimic mai simplu:

Tartă cu sparanghel, ciuperci şi şuncă

Vă amintiţi delicioasele tarte ale Michaelei ! Azi vom avea ocazia de a gusta o variantă  aperitiv, cu smântână şi alte ingrediente gustoase, care se potrivesc bine împreună : sparanghelul şi şunca afumată.Aluatul acesta se poate, de altfel, folosi şi în alte ocazii, cu alte umpluturi, iar tarta se poate şi congela, şi reîncălzi, vedeţi deci, un motiv în plus să o încercaţi. 

Chec aperitiv cu pui și roșii uscate

Ingrediente:

1 piept de pui fiert

100 grame piept de pui afumat

1 ou

100 grame roșii uscate

100 grame parmezan

2 – 3 linguri pesmet

1 ceapă mică

2 – 3 căței de usturoi

70 mililitri lapte

Sare, piper

 Se călesc ceapa și usturoiul în puțin ulei de măsline. Se taie mărunt carnea de pui (sau se macină), se taie pieptul afumat și roșiile uscate şi se amestecă cu restul ingredientelor.Se pune compoziţia în formă de chec,  preferabil din silicon. Se coace la foc mijlociu, cam 30 minute. După ce se răstoarnă din formă se poate adăuga, deasupra, puţin caşcaval ras. Vom servi checul servi  cald, cu o salată, dar e foarte bun şi rece. 

Drob de miel în prapure

Pe masa de Paști, la mic-dejunul  mult așteptat, la întoarcerea de la biserică, după slujba Învierii, nu lipsește, alături de ouăle încondeiate, de cașul proaspăt și de ceapa verde, drobul. Mie îmi place mult gustul specific aldrobului, l-am preparat an de an, în diferite variante, uneori în aluat, o bună bucată de vreme din măruntaie măcinate...http://gusulita.blogspot.de/2013/04/drob-de-miel.html

.Până când, citind savuroasa cartea lui Radu Anton Roman, dedicată minunatelor obiceiuri culinare ale românilor, am dat de o rețetă, potrivit căreia ingredientele nu trebuie măcinate , ci tăiate mărunt, din cuțit. De altfel, tatăl meu a confirmat acest  procedeu, la el acasă, în Gorj, tot așa se prepara, cândva, drobul (şi, poate, cine ştie, la fel s-o fi preparând, ici-colo,  şi acum).

Anul acesta am primit o jumătate de miel, frumos pregătită, din Maramureș. Am avut măruntaiele şi prapurele curăţate şi am putut astfel să gătesc un drob clasic, respectând indicațiile amintite mai sus.

Sper că veti citi și aplica rețeta aceasta, dacă nu acum, poate anul viitor, de Sfintele Sărbători.

Salată cu roșii, măsline, ridichi și brânză

Arjana a strâns pentru voi o seamă de rețete de salate, una și una. 

Vă propunem să le urmăriți. Sunt rețete rapide, combinații ingenioase, calorii puține. 

Iată prima dintre ele: 

Supă cremă de conopidă cu mere

 

Ingrediente pentru patru porții: 

1 conopidă mijlocie

5 mere verzi

1 ceapă

1 litru lapte

2 linguri unt

3 – 4 linguri de smântână

crutoane

Sare, piper, suc de lămâie

Se rupe conopida buchețele și se spală. Se curăță merele, se spală și se taie bastonașe. Bastonașele de la un măr se lasă deoparte și se stropesc cu suc de lămâie. Se curăță ceapa și se taie mărunt.Se pune untul într-o cratițăla topit, și se călește puțin conopida, ceapa și restul de mere. Se adaugă laptele, 250 ml apă, sare, piper și se lasă să fiarbă încet, 20 – 25 minute, până se înmoaie conopida.

Se omogenizează compoziția în blender, se asezoneaz și se drege gustul cu smântână. Se servește cu bastonașe de măr și crutoane.

Spaghetti cu creveţi şi anghinare

Nu ştiu dacă vouă vă spune ceva anghinarea, mie, până nu de mult, mi-a fost necunoscută. Acum pot să cumpăr această legumă, mult iubită în sudul Europei, în piaţă, proaspătă sau în forma ei conservată.

Faţă de plantele proaspete am oarecare rezervă, pe care, de dragul vostru, o voi depăşi cândva: nu prea ştiu exact cum se curăţă! Ştiu doar că ceea ce se foloseşte este inima acestui boboc, capătul  tijei pe care se inserează inflorescenţa. Acesta "inimă" are consistenţa guliei, iar fiartă, este delicioasă. Uşor amăruie, se potriveşte fie cu paste, fie în salată. Italienii folosesc des anghinarea, nu se sperie de procedeul de curăţat, şi găsim, în bucătăria italienească sau în cea din sudul Franţei, nenumărate reţete.

Reţeta pe care doresc să v-o prezit azi  mai are o caracteristică. Şi anume, un aport caloric destul de redus. Se potriveşte pentru, să zicem aşa, o dietă.  Ori pentru un mod de alimentaţie sărac în calorii. Întrucât sunteţi prietenii mei,     vă deconspir un secret: aş cam vrea să… slăbesc!  Fac eforturi chiar, şi… mai slăbesc, mai recidivez...aşa cum se întâmplă ...

Acum, însă, nu mai merge! Câteva kilograme bune trebuie să dispară, până în toamnă, când, ei da, voi fi soacră mare! Voi fi, dacă Dumnezeu vrea, imortalizată, alături de copiii mei, în fotografiile de rigoare...voi dori să îmbrac o rochie elegantă...deci trebuie să mă pun pe treabă! Spre norocul meu, vine anotimpul frumos, mă pot deplasa cu bicicleta, pot face excursii lungi la malul Isarei şi pot mânca multe verdeţuri....despre succese şi insuccese vă voi mai povesti...

Dar,  vorba lungă, sărăcia omului!

Salam de biscuiţi

În vremea când podelele prăvăliilor de la marginea oraşelor şi de la ţară, aşa-zisele magazine universale, care, după război,  în primii ani ai "puterii populare", au înlocuit băcăniile, erau unse cu motorină, se găseau, în aceste magazine, nişte biscuiţi simpli, la kilogram, care erau ambalaţi într-o pungă de hârtie cafenie triunghiulară, şi care, împreună cu marmelada mixtă, în cutii de lemn negeluit, şi cu bomboanele de "mătase", de culoare roz,  ce se topeau şi se lipeau între ele, reprezentau delicatesele acelor vremi, primii  ani ai copilăriei mele. Cumpăram acei biscuiţi cu bunica mea şi îi mâncam lângă ceai...şi asta a consituit aproape exclusiv dejunul  şi cina bunicii mele, atât cât pot eu să îmi aduc  aminte. Biscuiţii preluau ceva din mirosul păcurii şi asta îi facea " inegalabili".  Iar din ei ieşea cel mai grozav salam de biscuiţi!

Tot în acele vremi, când o distanţă de 300-400 de km era complicat de parcurs, cealalată bunica a mea, Omi, ne trimitea, de Crăciun, de la Târgu Mureş,  această prăjitură, care rezista la nesiguranţa şi întârzierile poştei, şi care avea exact consistenţa şi textura potrivită, cu petele albicioase alternând cu masa ciocolatie. Şi noi tăiam din acel salam dulce, întărit de frigul iernii şi de câteva zile de transport, felii  subţiri, să ţină cât mai mult... De atunci au trecut prin mâna mea multe reţete, la fiecare am avut ceva de obiectat...căci gustul copilăriei nu a mai putut fi reprodus. Până de curând, când micuţa şi noua mea prietenă Andrea, mămica adoptivă a lui Johnny, ştiţi, motanul meu, mi-a trimis o bucată din această prăjitură, făcută după, zice ea, reţeta lui mami. Ei bine,  trebuie să îi mulţumim Viochiţei, mama Andreei, acesta e gustul căutat !

Tartă suedeză cu afine

Sunt convinsă că țineți minte tarta cu gorgonzola, pere și merișoare a Mihaelei, este una din reteţele de mare succes pe blog. De aceea,  m-am bucurat nespus  când Mihaela mi-a trimis o nouă reţetă, pe care o pot încadra in rubrica
 "În vizită la Gușuliță " . Aș fi încântată dacă și voi, vizitatori și prieteni  ai lui Gușuliță și ai mei,  m-ați onora trimițându-mi una din creaţiile voastre culinare, pe adresa gusulita @gmail.com. Mai ales dacă ar fi una din reţetele prezentate de noi și care a întrunit  sufragiile voastre. 
Dar acum să ne întoarcem la această tartă suedeză cu făină de secară și afine, de altfel foarte economică, bogată  în fibre (datorită făinii de secară) și în fier si alte valoroase microelemente, date de afine !

Piept de pui si ficat in fojetaj

Una din distracțiile noastre preferate, în acele, din păcate puține zile, când suntem împreună, eu și Arjana, este să răsfoim reviste culinare. De multe ori, eu le strâng cu grijă, în așteptarea momentului în care le citim împreună, le comentăm și Arjana le notează, pentru a le încerca...odată, cândva. 
Această rețetă este un astfel de exemplu. Sursa e o revistă,"Cuisine actuelle", la care m-am şi abonat, fiindcă îmi plac rețetele franţțuzeşti! Poate de acum încolo vă vor plăcea și vouă ! 

Tort cu visine

Vă recomand acest tort arătos și deloc complicat. M-am inspirat din blogul de mare succes al 

Mihaelei, " Dulciuri fel de fel" . Mulțumesc, dragă Mihaela, pentru rețetă.

Este un tort foarte potrivit la o aniversare în familie sau în duminica Paștilor!

Sparanghel à la belgique

A apărut sparanghelul! 

Mie personal imi place fiert și cu unt topit. 

Iată cu se mănâncă în Belgia : 

Mousse au chocolat blanc

Pentru 4 porţii:

50g ciocolată albă

200 ml de smântână pentru frișcă

1 galbenuș de ou

Ciocolata se topeşte foarte încet într-un vas pe aburi (deasupra unei oale în care fierbe apa), amesecând continuu. 

Ciocolata nu trebuie să fie fierbinte, nici măcar caldă, dar cremoasă. Separat, se bate frişca şi se 

amesecă, cu grijă,  cu galbenușul. Se toarnă apoi încet peste ciocolata topită, amestecând, domol, cu lingura.

Se toarnă în cupe de sticlă, se ornează cu capșuni, sau cu alte fructe de pădure și se pune la rece, pentru cel puțin 3 ore. 

Cupcakes cu ciocolată și caramel

 Cred că veți împărtăși entuziasmul meu pentru această rețetă. Este o combinație rafinată de ciocolată, cu un procent ridicat de cacao, și  caramel. 

  Acestă  cremă  ganache, care este foarte potrivită pentru decorarea  prajituricilor numite "cupcake",  la care se respectă proporția de 1:2 ciocolată- frișcă,  se pare că, a fost, cum se îmtâmplă deseori, inventată din greșeala. Ea fost prima dată folosită în anul 1850 în cofetăria Siraudin din Paris. Numele este dat de un ucenic patiser care  a turnat din greșeală lapte fierbinte peste ciocolată, iar maistrul lui l-a numit " ganache" adica neghiob sau măgar. Dar pentru că amestecul a putut fi folosit, i-a rămas acest nume care uneori se foloseste și sub forma " canache " 

Ton la gratar cu pure de cartofi și spanac

O vizită la prieteni dragi și un meniu pe cinste

Un sfârsit de saptămână petrecut în afara casei, în vizită sau în excursie, este cât se poate de reconfortant. Ca o vacanță. Cu toate acestea, rar ne dăm duși...din comoditate, din motive financiare, dincauza rutinei, care, știți și 

voi, ne omoară...De data asta, la invitația Mioarei, ne-am încumetat, eu şi Gabriela, să facem acest drum,de la München la Bruxelles.

Nu e ușor, 800 de kilometri. Am traversat Germania din sud-est spre nord-vest și am constatat că locuim, poate, într-unul dintre cele mai frumoase colțuri....pentru că  Germania, în mijlocul ei, este, cel puțin văzută de pe autostradă, destul de monotonă.

Dar nu despre drum am vrut să vă povestesc, ci despre cina pe care am luat-o împreună, pregătită de Mioara și Nuțu, dragii mei prieteni...de o viață.

Prietene de o viață... La asta mă gândeam, în timp ce priveam mâinile harnice ala Mioarei trebăluind 
 bucătărie...Câţi ani sunt, oare, de atunci, de când am văzut aceste mâini, prima oară,ştergând
aragazul, înfășând un copil, învelind, cu pricepere, caiete sau scriind, cu un scris ordonat, etichete pe învelitorile din hârtie albastră ? Le urmăream,  cu mirare de copil răsfățat, căci ne aflam amândouă la 12-13 ani, dar Mioara avea deja răspunderi în casa părinților, făcea curat, avea grijă de fratele ei și prelua, cu naturalețe și umor, acele indatoriri, care mie nu îmi plăceau...să îmi țin ordine în lucrurile de școală.

Mulți ani, mă gândeam cu emoție, în timp ce aceleași mâini curățau sparanghelul, făceau salata, marinau carnea...

A fost  un meniu pe cinste, despre care vă voi povesti.

Gogoşi 2

V-am propus, cu câtva timp în urmă, o reţetă de gogoși sau, cum spunem noi, pancove, umplute cu gem. De data asta, doresc să vă conving să încercați această rețetă, simplă și foarte gustoasă. 
Eu am folosit pentru prepararea aluatului automatul de pâine, de care sunt foarte încântată şi la care recurg de fiecare dată când am de frământat o cocă. Dacă nu aveți automat de pâine,  puteți, desigur, să lucrați aluatul cu mâna.

Şcoala de gătit Alfons Schubeck

Cum să încep oare această poveste? Poate cu faptul că, din experiența de viață adunată în 60 de ani...am convingerea că există  lucruri predestinate. Și ca ele  se leagă în mod ciudat, formează un întreg și,  peste ani, descoperi sensuri care în tinerețe ți-au rămas ascunse...

Ştiti că locuiesc  la München, orașul în care, credeam eu, am ajuns din întâmplare...Dar poate că nu e chiar așa.

Prima mea amintire despre acest oraș este, la începutul anilor '80, un serial polițist la televizor. Nimic spectaculos. Doar că atmosfera,  felul în care vorbeau oamenii, felul în care se salutau, totul mi-a fost foarte simpatic. Ce oraş fermecător, mi -am zis atunci...

Tot un astfel de "backflash" este momenul când am primit cadou o carte ilustrată de bucate, prima carte de  bucate  ilustrată pe care o vedeam, cu poze frumoase, din care îţi zâmbeau preparate îmbietoare, și nu trebuia decât  să îţi folosești fantezia ca să îți inchipui cum arată ceea ce e descris a fi bun...Cartea era a unui bucătar bavarez, Alfons Schubeck, bucate bavareze...

Chec ieftin și bun

Nu sunt mare amatoare de checuri, dar,trebuie sa recunosc , te scot uneori din incurcătură. Și un chec pufos, cu un pic de ciocolată,  mi se pare un cadou potrivit penru o doamnă în vârstă, ca vecina mea căreia am dorit sa îi fac o bucurie. Vreau să mă apuc de treabă și hopa, constat  că nu am unt acasă iar magazinele sunt deja închise. Am căutat atunci pe net si am găsit aceasta simplă, ieftină și bună rețetă de chec cu ulei pe blogul Laurei Sava. Si pentru că mi-a plăcut așa de mult și fiind că am de fapt două vecine, am dublat cantitațile și am copt două bucați.

Pere fierte în vin

Acest desert, tipic francez, a apărut ca o necesitate de a folosi perele care, prin maturare în pom, îşi pierd calităţile, pulpa devine granuloasă şi se înmoaie foarte repede. Astfel încât, în secolul al XIX-lea, întâlnim deja o reţetă ce se cheamă "Compote de poires à la bonne femme", care stă la baza reţetei actuale, "poire à la beaujolaise".
Un desert care încheie, de multe ori, în Franţa, o masă copioasă.
.

Prăjitură mallorcheză cu migdale (gato de almendras)

 Copiii mei, şi nepoţelul meu se pregătesc să petreacă o săptămână pe insula migdalilor, Mallorca. La vremea aceasta acolo sunt temperaturi blânde şi cei peste opt milioane de migdali în floare! Vă închipuiţi ce minunăţie! De aceea, mare mi-a fost bucuria când am descoperit această reţetă, propusă de marele Witzigmann, despre care am mai vorbit. 

Am vrut să le fac o surpriză. Este o reţetă simplă şi foarte gustoasă. 

Somon cu cartofi prăjiti şi sos tartar

 O nouă reţetă a Mioarei, somon cu "frites" belgieni ! 

Supă cremă de cartofi

Mie îmi plac supa şi ciorba de cartofi în orice variantă, îmi plac toate soiurile de mâncăruri pe bază de cartofi şi sunt foarte bucuroasă că acest tubercul, care stă, între timp, la temelia hranei noastre zilnice, a fost adus din America.

 Ce ne făceam dacă oamenilor lui Columb nu le plăcea cartoful? 

 Am citit de curând că, mai în glumă, mai în serios, un celebru bucătar îşi datorează întreaga reputaţie  
piureului de cartofi. 

Supă cremă de ciuperci

Cel mai simplu mod de a prepara o supă cremă de ciuperci este să o cumperi la pungă. Amesteci cu apă, fierbi 5 minute, gata! 

 Dar nu apelăm la acest procedeu decât într-o situaţie extremă, când, spre exemplu, avem gripă sau ne pleacă avionul... 

Pentru că o supă cremă realizată de noi e mai sănătoasă, mai gustoasă, iar gătitul în sine ne face o imensă plăcere, nu-i aşa!? 

Şi priviţi ce simplu e: 

Ciolan bavarez de porc, pe varză

Pentru toată lumea care vizitează Bavaria, această binecuvântată ţară la poalele Alpilor, regat de la Napoleon încoace şi până la Bismark, tot ce poate oferi, spun eu, mai frumos Germania pe lângă Valea Rinului, a mânca un ciolan prăjit de porc, cu şoriciul crocant, însoţit de varză acră, aşa-numitul Schweinshaxn, într-una din berăriile vechi şi pline de farmec, sub umbra castanilor,  e la fel de important ca a vizită la castelul din poveşti al lui Ludwig al doilea, a face o plimbare cu vaporul pe Königssee  sau a bea o bere la Oktoberfest.

 Schweinhaxn, este, să zicem aşa, o specialitate locală, care a devenit emblema bucătăriei germane, şi o atracţie turistică!  Am mâncat de câteva ori, precum ziceam, la vreo berărie, această specialitate,  însă nu m-am încumetat să o prepar acasă. 

Risotto cu lapte de cocos şi creveţi mari

În această lume globalizată, se amestecă oamenii, se amestecă diferitele culturi şi bucătăria tradiţională, bazată pe produsele locale, capătă note noi, uneori exotice.
Aici avem un astfel de exemplu, în care reţeta clasică de risotto, realizată, de obicei, cu supă clară de zarzavat şi vin, primeşte o notă exotică prin laptele de cocos.
Mioara, care ne prezintă această reţetă, spune că ei îi place să foloșească laptele de cocos şi ca înlocuitor al smântânii în diferite alte preparate. E de origine vegetală şi are mai puţine grăsimi, spune ea. Un argument greu de contestat.

Vă propunem să încercaţi acest risotto cu note exotice!

Chiftele grozave

Am făcut, probabil ca orice femeie de vârsta noastră, ne spune Mioara,  de sute de ori, chiftele, aşa că termen de comparaţie atunci când spun că aceasta este cea mai grozavă reţetă de  chiftele EVER!

Clătite cu carne

Pentru clătite:

 250 g făină

 500 ml lapte 

50 ml apă gazoasă sau minerală 

un vârf de cuțit de sare

 3 ouă 

Pentru umplutură :

 500 g carne măcinată de porc şi vită 

o ceapă 

o linguriță de boia ungurească

 2 căţei de usturoi 

sare, piper 

o linguriță de cimbru uscat

 o lingură de smântână 

un pic de apă 

50 g unt

 Pentru sos:

 o ceapă mică 

un ardei capia 

o roșie 

o linguriță de boia

 o nucă de unt 

100 ml smântână de frișcă

Chec de lămâie

O felie de chec, dimineața, la cafea, sau după-amiază, când ne apucă un chef teribil de ceva dulce...

De ce să îl cumpăraţi din comerț, dragii mei, când îl puteți realiza din două mișcări?! 
Am avut mare succes cu această rețetă, este un chec zemos, aromat, ușor acrișor. 

Beef Wellington

 Despre  originile acestei reţete, mândria bucătăriei englezeşti, bucătărie pe care o cunosc foarte puţin, există mai multe legende. Una spune că da, ducele de Wellington, marele învingător de la Waterloo, ar fi consumat această friptură, tacticos, după ce l-a biruit pe Napoleon. 

Alta susţine că numele e dat de culoarea cărnii, ce se aseamănă cu aceea a cizmelor ducelui....

Nimic nu poate fi demonstrat, doar că preparatul acesta, scump, rafinat, laborios, nu este, vai, o creaţie englezească, ci o variantă a reţetei frantuzeşti  "Filet de boeuf en croute" , un muşchiuleţ de vită învelit într-un piure (duxelle) de ciuperci, apoi într-un aluat de foietaj şi dat la cuptor! 

 Vă recomand, înainte de a-l executa, să vă uitaţi pe You Tube la micul film realizat de cunoscutul bucătar Gordon Ramsey.

Arjana a luat taurul de coarne.